Rapid a câștigat ultimul meci de pregătire al iernii, 2-0 cu Petrotub Roman, partidă disputată pe terenul sintetic din Piatra Neamț. Prima repriză s-a încheiat cu un scor alb, cu toate că sucevenii au fost cei care au dominat ostilitățile din teren, trimițând de două ori mingea în bară prin I. Plămadă și Găldean. După ce goalkeeper-ul Rapidului, Andrei Preda, a ieșit în evidență în debutul părții secunde parând o lovitură de pedeapsă, alb-vișiniii au deschis scorul după o oră de joc prin Găldean, care a transformat cu siguranță un penalti obținut de Homneac. Scorul final a fost stabilit în minutul 80 de Negru, care a reluat cu capul în plasă un balon centrat de Găldean, din lovitură liberă.
Rapid a început meciul în alcătuirea Preda – Doboș, Fl. Plămadă, Morariu, Semeghin – Velescu, Găldean – Pleniceanu, Chișu, Petrescu – I. Plămadă. În repriza secundă, „ceferiștii” au evoluat în formula Preda – Bălan, Fl. Plămadă, Velescu, Arotăriței – Sumanariu, Găldean, Pleniceanu, Chiriac – Negru, Homneac.
Murariu nu a fost cu echipa la Piatra Neamț
Gruparea suceveană a fost condusă de pe margine la acest joc de antrenorul secund Bogdan Tudoreanu, deoarece principalul Ovidiu Murariu nu a făcut deplasarea la Piatra Neamț. Acesta a decis să ia această decizie în urma unor tensiuni apărute în vestiarul echipei cu o zi înainte. Președintele Gabriel Clim a admis că echipa nu avea nevoie de un asemenea conflict cu doar o săptămână înaintea startului sezonului oficial și a anunțat că va lua o decizie în acest caz până cel târziu la începutul săptămânii viitoare, după ce va audia ambele părți implicate în conflict.
Pleniceanu semnează cu Rapid
Cu ocazia amicalului cu Petrotub Roman a debutat în tricoul Rapidului mijlocașul Alexandru Pleniceanu. Fotbalistul în vârstă de 26 ani, care a mai trecut în cariera sa pe la formațiile Gaz Metan Mediaș, Unirea Alba Iulia, FC Botoșani, Voința Sibiu și Săgeata Năvodari, a avut o prestație apreciată de oficialii Rapidului, care au decis să-l oprească în lotul cu care gruparea suceveană va aborda partea a doua a campionatului Ligii secunde.
„Pleniceanu este un fotbalist combinativ, tehnic, care poate scoate cu ușurință adversarii din joc. Poate fi un jucător de bază pentru noi în retur.”, a declarat antrenorul secund Bogdan Tudoreanu.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU