Raphael Stănescu, decisiv pentru Oțelul în amicalul cu Metalosport

Raphael Stănescu,** decisiv pentru Oțelul în amicalul cu Metalosport

Fără a avea la dispoziție un teren în oraș în condiții decente, cele două echipe gălățene din eșaloane naționale, Oțelul (Liga a II-a) și Metalosport (Liga a III-a), s-au deplasat sâmbătă dimineață la Liești, pentru un joc amical care s-a disputat într-o atmosfetă superbă, creată de cei aproximativ 50 de suporteri ai Oțelului.

Partida s-a încheiat cu victoria FC Oțelul, scor 1-0, singurul gol al meciului fiind reușit de Raphael Stănescu, cu un șut superb de la aproximativ 30 de metri.

Daniel Florea, antrenorul Oțelului, a început meciul în formula: Preda – Oprea, Cojoc, Ioniță, Murgoci – Viorel Ștefan, I. Codreanu – Adăscăliței, Sefer, Diarra – Stoian. Au mai intrat, în partea a doua: Vicol, Stănescu, Ionuț Constantinescu, Lică (20 de ani, fundaș central, fost căpitan la Oțelul II, care în această vară s-a pregătit cu Pandurii), Dajbog, Ed. Dumitru, Ionuț Miron, Chipirliu, Avram și Maftei.

Antrenorul Daniel Florea a spus, după meci, că, pentru a putea spune că are un lot competitiv, mai are nevoie de un portar și un atacant. Rezolvarea problemei postului de portar ar putea fi Dorinel Nicușor Grecu (23 de ani), de la CSMS Iași. Atât clubul ieșean cât și jucătorul și-au dat acordul pentru a juca sub formă de împrumut la Oțelul, jucătorul fiind așteptat să participe de astăzi la antrenamentele echipei gălățene.

„A fost un antrenament bun, de la meci la meci echipa este mai omogenă, băieții înțeleg de la meci la meci ce le cer. Încercăm să facem o echipă cât mai bună, sperăm să mai vină jucători, încercăm să trecem peste vremurile grele de la club din acest moment. Aș mai vrea un atacant și un portar, cam atât îmi doresc la momentul ăsta”, a spus antrenorului Oțelului, Daniel Florea, la Lider Sportiv.

La meciul amical cu Metalosport, antrenorul echipei din Liga 2 a testat în repriza a doua și un fundaș venit tot pe filiera Dinamo, ca și în cazul lui Ioniță, Ștefan și Stănescu. Viorel Lică (20 ani), căci despre el este vorba, a jucat ultima dată la ACS Berceni, iar în scurta lui carieră a mai evoluat pentru Dinamo II.

Metalosport, mulți jucători noi

Reorganizarea de la Metalosport, despre care s-a tot vorbit în această vară, a început în cele din urmă să fie pusă în practică. De joi, Mihai Ciobanu a trecut pe postul de director tehnic, iar antrenor principal este Viorel Tănase. Foarte repede s-au produs și schimbări masive în ceea ce privește lotul, cu 14 noi jucători, doar șapte dintre cei din sezonul trecut rămânând la echipă.

La Liești, s-a început meciul în formula: Vasiliu – Cârjă, Nastea, Gîță, Apostol – Ion Valentin, Ignat – Șt. Lupu, Popov, Gohoreanu – Mihu. Au mai intrat Vlasie, Olteanu, Toma, Dr. Voicu, Teleagă, Răgălie, Tudose, Lovin, Munchiu, Iancu, Cană și Bahnașu.

Articol scris de Marian CĂ‚PĂ‚ȚÎNĂ‚
Foto: Sorin PANĂ‚

Pe aceeași temă