În niciun caz nu se poate spune că sfârșitul de săptămână a fost unul propice fotbalului. Sub amenințarea „codului portocaliu” și a fenomenului rar întâlnit denumit „ploaia de gheață”, Victoria Brănești și Turris Turnu Măgurele au decis să își respecte promisiunea de a disputa un meci amical pe sinteticul de la Izvorani. Acolo, tractorașul și-a făcut datoria și a îndepărtat zăpada, însă terenul a rămas înghețat, devenind un adversar de temut pentru cele două echipe aflate în suferință.
Formația din Brănești este doar o umbră a celei antrenate de Ilie Stan care lupta de la egal la egal cu Steaua și Dinamo pe prima scenă. Aflată în subsolul clasamentului ligii a doua și văduvită de puncte, Victoria și-a luat gândurile de la salvare, și își face doar planuri de supraviețuire în cel de-al treilea eșalon.
Sub spectrul zvonurilor de desființare, Turris Turnu Măgurele a fost zdrobită în primul amical al anului, 1-9 cu CS Otopeni. Echipa lui Mihai Ionescu a respirat greu, dar a respirat și a obținut apoi două victorii frumoase cu adversari mult mai bine cotați (2-0 cu FC Voluntari și 2-1 cu FC Snagov).
În schimb, meciul de sâmbătă a fost oarecum ciudat. Victoria Brănești a arătat a echipă mai închegată, dar și-a creat doar trei ocazii de a înscrie. Însă, le-a fructificat pe toate trei, profitând de greșelile apărătorilor adverși, dar și de faptul că portarul Neagu a intrat pe teren accidentat. Turris a avut destule momente bune în joc, însă a plătit tribut fluctuației mari de jucători în dorința de a închega o formulă stabilă.
Miercuri, la Buftea, Turris turnu Măgurele va susține o nouă partidă amicală, în compania formației CS Ștefănești.
VICTORIA BRĂ‚NEȘTI – TURRIS TURNU MĂ‚GURELE 3-0 (1-0)
Au marcat: Petcu (16), Ciortea (60), Toma (72)
Victoria: Răduță – Fulea, Crăciun, Ciortea, Petcu – Pruteanu, Nicodim, Olariu, Burcea – Voicu, Ilie
Au mai jucat: Pasaniuc, Ștefan, Voican, Jeleanu, David, Rădulescu, Pamparău, Mitică, Lică, Gață, Ed. Toma, Stan, Vlad, Marin
Antrenor: Cristi Dovlecioaica
Turris: M. Pană – Mușat, Toncea, Peteleu, Mirescu – Alexandru, Ilin, C.Mihai, Nichita – Zanfir, Stanciu
Au mai jucat: Neagu, Moroflei, Săraru, S. Radu, Ungureanu, Belu, Niculescu, Trică, Pițu
Antrenori: Virgil Nițoi și Bogdan Vrăjitoarea
articol scris de RAUL MIHAI