După eșecul surprinzător cu CS Apă Craiova (0-2), echipa pregătită de Marian Bondrea a învins sâmbătă Minerul Motru, scor 2-1. Cosmin Vancea (’48) și Alex Dandea (’67), respectiv Mili Bairam (’51) au înscris în amicalul disputat pe teren sintetic.
Echipa severineană n-a impresionat pe parcursul celor 90 de minute, în care au jucat Ștețca – Mirescu, Rioșanu, Cosic, Giurgiu – Zaharia, Mitic, Dandea, Bălace – Moutinho – Marin. După pauză au mai intrat: Bălău, Rusu, Vancea, Neacșa, Abba, Trifu și Ignat.
Juniorii Cândea și Oprea au jucat în repriza secundă pentru Minerul și ar putea fi împrumutați în retur la Motru. Singurii integraliști au fost Ștețca, Rioșanu, Zaharia și Mitic.
Antrenorul Ștefan Ștefan Nanu a replicat prin: Purcea – M. Laurențiu, Inclăzan, A. Dicu, Mânzatu – Dragotescu, Țiclea, Petrovici, Șoo – Răduca, Buciuman. Au mai intrat: Trică, Moiș – Ceaușu, Nueleanu, R. Cernica, Scurtu, Pișleag, C. Laurențiu, Lungu, Ureche, Bairam, Cândea, Oprea.
Pe același teren, Minerul Motru va întâlni miercuri Jiul Petroșani, în timp ce Gaz Metan Severin încă nu știe care va fi următorul adversar.
Echipa severineană disputase primele cinci amicale ale anului în turneul din Antalya, unde obținuse două victorii, două remize și o înfrângere.
Articol și foto de Mircea OGLINDOIU