Poli întâlnește echipa secundă în ultimul amical

08 Mar. 2012, 21:29 Pregătiri, amicale
Poli întâlnește echipa secundă** în ultimul amical

Weekend cu examen pentru elevii lui Velcea, ultimul înaintea reluării sezonului competițional oficial.

Pentru că nu a fost să fie nici UTA și nici Manchester City iar altă echipă nu și-a exprimat intenția de-a întâlni Timișoara conducerea clubului de pe Bega a găsit un adversar mai aproape decât și-ar fi imaginat. Chiar în propria curte, și anume „satelitul” din liga a treia. Astfel, elevii antrenați de Valentin Velcea vor întâlni colega Poli II, echipă care i-a învins într-un meci de pregătire cu ceva vreme în urmă.

Fotbaliștii bănățeni regretă că amicalul cu UTA a căzut pentru că, spun ei, un adversar puternic le-ar fi dat posibilitatea să știe cam la ce nivel sunt cu pregătirea.

„Era bun un amical cu un adversar ca UTA dar acum dacă nu se mai joacă, asta e” a afirmat Dorin Goga, completat fiind de Ioan Mera. „Era clar mai bine cu UTA decât cu Poli II, ei ne-au și bătut așa că ne puteam lua revanșa” a declarat fundașul Politehnicii.

Meciul va avea loc sâmbătă, cu începere de la ora 12, pe terenul Știința.

Sursa: Banat Sport

08 Mar. 2012, 21:29 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă