Poli a cedat pe final cu Dinamo Moscova

13 Feb. 2012, 13:07 Pregătiri, amicale

Bănățenii au reușit să le țină piept vedetelor Kuranyi, Voronin, Dzudzak sau Noboa, dar au pierdut cu 3-1 pe finalul amicalului din Spania. Toate golurile au fost marcate în ultimele zece minute, după ce ambele formații au efectuat schimbări.

Fără Goga, Poli a alergat mult și chiar dacă nu și-a creat mari ocazii, a reușit să nu primească gol timp de 83 de minute. Rușii au lovit de două ori bara în prima repriză, dar Kokorin, o rezervă, avea să realizeze dubla într-un singur minut. „Violeții” au avut imediat o tresărire de orgoliu și Rafael Rocha a finalizat cu gol o cursă solitară. Smolov însă a încheiat tabela profitând de o deviere care l-a învins pe Kirev.

Silkin i-a lăudat pe timișoreni

Tehnicianul rușilor a urmărit-o pe Poli la Marbella Cup și a lăudat la finalul jocului echipa lui Vali Velcea. „Mi-au plăcut adversarii noștri. Poli este o echipă tânără, a arătat ca o echipă bine organizată, foarte rapidă. A lăsat o impresie plăcută, mi-a plăcut prestația ei”, a declarat Sergei Silkin pentru politimisoara.com.

„Mă bucură că timp de mai bine de 80 de minute am fost egalii unei echipe la care au fost aduși în ultima vreme o serie de jucători de clasă internațională. Sunt tot mai multe plusuri în jocul nostru, începem să ne imbunătațim faza de construcție”, a spus și Valentin Velcea pentru aceeași sursă.

Poli urmează să mai joace cu un al treilea adversar din capitala Rusiei în cantonamentul din Spania, Spartak Moscova. Partida va avea loc pe 15 februarie.

FC Timișoara – Dinamo Moscova 1-3
Rocha (85) / Kokorin (83′, 84′), Smolov (88)

Timișoara: Kirev – Belu (72′, Dăruială), Mera, Scutaru, F. Sandu (46′, Pătraș) – Chiș (67′ Fuchs), Gorobsov (80′ Petcuț), Poparadu (80′ Dobricean) – Cârstea (59′ Popovici), Ricketts (46′ Rocha) – Axente (69′ Boștină). Antrenor: Valentin Velcea

Dinamo: Berezovskiy (46′ Frolov) – Wilkshire (68′ Rikov), Fernandes (66′ Epureanu), Granat, Lomic, Samedov (76′ Nehaicik), Noboa (76′ Sapeta), Iosupov (61 Misimovic), Dzudzak (80′ Soloviev), Voronin (66′ Smolov), Kuranyi (60′ Kokorin). Antrenor: Sergei Silkin

Articol scris de Cornel BIHOLARI
Foto: politimisoara.com și fcdinamo.ru

13 Feb. 2012, 13:07 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă