Terenul de fotbal din Giarmata a găzduit miercuri după-masă întâlnirea amicală dintre Millenium și ACS Poli Timișoara. „Un bun antrenament, dar și o repetiție pentru meciurile de campionat”, spunea la finalul partidei Vali Velcea, antrenorul oaspeților. Așa a și fost, scorul final a fost 4 – 3 pentru timișoreni, după un meci frumos, gustat din plin de publicul zgribulit. Golurile echipei din liga a II-a au fost reușite de Trandu, Boștină, Szekely și Șeroni.
ACS Poli Timișoara a continuat deplasarea în localitățile timișene, miercuri fiind momentul ca Giarmata să găzduiască un amical cu formația de ligă secundă. A fost un meci frumos, în care cele două formații au jucat de la egal la egal. Nici scorul nu a fost mult diferit de aspectul jocului, totuși, la final s-a impus ACS Poli, scor 4 – 3, după ce până aproape de final a fost 3 – 3.
Giarmata a jucat chiar bine, punând reale probleme echipei mai puternice venite să joace amicalul. Ca dovadă, formația giarmăteană a condus de două ori, prima dată deschizând chiar scorul. Timișoara a egalat, s-a ajuns la 2 – 2, iar Millenium a preluat din nou conducerea, la 3-2. ACS Poli a egalat, iar pe final de meci Șeroni a adus victoria oaspeților. Trandu, Boștină și Szekely au fost marcatorii celorlaltor reușite timișorene.
ACS Poli a jucat cu: Coca, Redjepi, Miculescu, Bocșan, Todorov, Bărbuț, Artean, Trandu, Dobricean, Boștină, Enciu. Au intrat în partea a doua: Kirev, Lungu (ex-Voința Sibiu), Petrovic, Șeroni, Goge, Nanu, Balaure și Szekely.
După cum se vede, în teren a fost folosit un jucător nou, Caius Lungu, unul pe care Velcea îl apreciază.
„Ați văzut că am făcut multe experimente, l-am folosit în teren și pe Lungu, un jucător pe care îl știu și despre care am referințe bune. Rămâne să vedem dacă îi vom propune o înțelegere și de ce fel va fi aceasta”
Vali Velcea, antrenor ACS Poli Timișoara
Tehnicianul a mai vorbit și despre „interesul” multor jucători de primă ligă interesați de Timișoara. „Noi avem în vedere și jucători din pepiniera proprie, de la juniori și copii, și acum am folosit unul dintre tineri, mai trebuia să vină și un al doilea jucător de la juniori. Ne gândim și la fotbaliștii in zonă, de la Caransebeș, de la Arad. Da, ne gândim și la fotbaliști din prima ligă, dar care și-au rezolvat problemele legate de statutul lor”
Velcea a dat asigurări că nu va pleca de la Timișoara, chiar dacă ar exista oferte de pe prima scenă fotbalistică a României. „Sunt om de caracter și nu voi părăsi Timișoara. Doar dacă ar fi o ofertă extrem de benefică, în primul rând pentru mine, dar și pentru Poli”. Antrenorul echipei timișorene s-a distrat copios atunci când a aflat că în tribune au fost prezenți inclusiv emisari ai UTA, echipă ce va juca la Timișoara în prima etapă a returului.
Sursa: Banat Sport