Planurile UTA-ei pentru pregătirea din iarnă

09 Dec. 2009, 10:47 Pregătiri, amicale
Planurile UTA-ei pentru pregătirea din iarnă

UTA este oficial în vacanță până în data de 10 ianuarie, o zi
mai târziu fiind programată reunirea lotului. Practic, Bătrâna
Doamnă își va relua pregătirea în 11 ianuarie, coordonatele
perioadei următoare nefiind încă definitivate. În discuții sunt mai
multe variante, inclusiv Moneasa, pentru stagiul centralizat de
iarnă, dar nu s-a luat vreo decizie clară.

În orice caz, nu se va efectua un cantonament care să presupună
o deplasare cu avionul, Ionuț Popa având mari rețineri față de
acest mijloc de transport. „Încă se lucrează la
programul de pregătire din iarnă. Din ce am înțeles sunt mai multe
variante, iar acum se studiază cele mai bune
posibilități”
, a precizat Dan Stupar, unul dintre
asistenții lui Ionuț Popa.

Deși tehnicienii i-au anunțat pe componenții lotului, încă de
sâmbătă seara, după meciul cu Gaz Metan CFR Craiova, că sunt
oficial în vacanță, există un program facultativ de ieșire din
efort. Antrenorii secunzi sunt zilnic, pe parcursul acestei
săptămâni, la dispoziția jucătorilor arădeni și a celor din alte
localități care încă nu au plecat acasă, pentru antrenamente ușoare
și diverse jocuri, activitatea urmând să fie oprită total începând
de sâmbătă.

„Până vineri suntem zilnic la dispoziția celor care
mai doresc să se antreneze. Vineri vom evolua în cadrul turneului
Ceala, la sala polivalentă, împotriva generației 2000 a UTA-ei, iar
de sâmbătă oprim activitatea până în 11 ianuarie
2010”
, a adăugat Dan Stupar.

Articol scris de: Sebastian
Șiclovan

09 Dec. 2009, 10:47 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă