Picii Comprestului au învins Domneștiul!

Mihai Andries 29 Jul. 2013, 20:22 Pregătiri, amicale
Picii Comprestului** au învins Domneștiul!

Sâmbătă a avut loc un inedit amical la Domnești, acolo unde s-au întâlnit echipa locală, Viitorul și bucureștenii de la Comprest. Ilfovenii se pregătesc de zor fără să știe în ce eșalon vor juca, pentru că sunt ceva speranțe de revenire în Liga a III-a, din cauza numeroaselor locuri vacante. De partea cealaltă, cu Robert Panduru pe bancă, Comprestul încearcă să o ia de la zero, mizând pe juniori de 16-18 ani. E drept, în meciul de sâmbătă, au existat și niște excepții, Comprest folosindu-i pe „bătrânii” Verdeață (ex-Corbeanca) și Marcio (ex-Cernica).

Contrar așteptărilor, Comprestul a deschis scorul, profitând de prestația modestă a garniturii de rezerve trimisă de ilfoveni în primul 11. Verdeață a deschis scorul, dar scorul a devenit egal după ce principalul Zoicaș a intrat pe teren pentru a le da o mână de ajutor elevilor săi. Din păcate, veteranul din tabăra Domneștiului nu a putut face miracole și în defensivă, acolo unde gafele au dus la un neverosimil 5-1. Ovidiu Andrei, Jitaru, Tudorache și Bratu au marcat în poarta nefericitului Dumitrescu. Artileria grea aruncată de Domnești a profitat de schimbările făcute de către bucureșteni și scorul a căpătat proporții mai civilizate. Drăgan, Mincu și Filip au șters din rușinea suferită de colegii lor din prima repriză, dar scorul final (5-4) a consemnat victoria Comprestului.

Robert Panduru a început cu A. Petre – Tudorache, Jitaru, Dantiș, M. Marin – Marcio, F. Constantin – Mateus, Ov. Andrei, A. Pătrașcu – Verdeață. Au mai jucat Văduva, Braican – Gae, Otincilescu, Butică, Bratu, Jaison, Gojnea, Trifu.

De partea cealaltă, formula de vedete a lui Zoicaș i-a cuprins în repriza a doua pe Dumitrescu – Stanciu, Gabor, Burghelea, Roman – Fl. Neagu, Drăgan, Cojocaru, Filip – Latu, Mincu.

 

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 29 Jul. 2013, 20:22 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă