Petrolul a urcat la Predeal

Petrolul** a urcat la Predeal

Fotbaliștii Petrolului Ploiești au intrat, de astăzi, în cea
de-a doua fază a pregătirilor de iarnă, plecând, după antrenamentul
de dimineață, spre Predeal, acolo unde și-au stabilit cartierul
general la Hotel Robinson.

Jucătorii lui Valeriu Răchită au făcut cunoștință cu „deliciile”
cantonamentului montan chiar din această după-amiază, de la ora
17.00 fiind programat primul antrenament, urmând ca, în cele două
săptămâni pe care le vor petrece în stațiunea de pe Valea Prahovei,
accentul să fie pus pe acumulările fizice.

Iată lotul care a
făcut deplasarea la Predeal:

Portari: Andrei Vlad, Victor Râmniceanu, Marko
Campar
Jucători de câmp: Cătălin Păun, Marian Cârjă,
Florin Plecanciuc, Adrian Cuciula, Pompiliu Stoica, Mihai Tudor,
Cristian Vlad, Alexandru Benga, Florentin Dumitru, Vlad Stănescu,
Daniel Oprița, Constantin Stoica, Bogdan Moroșan, Liviu Mihai,
Victoraș Cataramă, Alexandru Buhuși, Zoran Ljubinkovic, Cosmin
Gârleanu și Nenad Grumic.

Sursa: fcpetrolul.ro

Pe aceeași temă