Dunărea Giurgiu și FC Snagov au continuat duelurile cu multe goluri din sezonul precedent, astăzi, pe stadionul „Dunărea Port” din Giurgiu.
Â
Partida arbitrată de localnicii Iulian Ivan, Petrică Pânzariu și Marius Stănescu a început cu 50 de minute întârziere din cauza faptului că ilfovenii au ajuns mai greu la locul de diputare al întâlnirii.
Â
FC Snagov a deschis rapid scorul, în minutul 7, atunci când Fruntelată a marcat cu un șut plasat din afara careului, surprinzându-l pe Neagu.
Â
Ciocârlan a egalat zece minute mai târziu, transformând cu siguranță un penalty obținut de Ștefan Iordache.
Â
După pauză, elevii lui Marin Barbu preiau inițiativa și reușesc să marcheze două goluri prin Bănaru (minutul 54) și Kurtuly (minutul 61).
Â
Cu „artileria grea” în teren (mulți dintre titularii din sezonul precedent) snagovenii reușesc să reducă din diferență prin Gigel Ene (minutul 69).
Â
DUNĂ‚REA GIURGIU: Neagu – Ungureanu, Ciocârlan, Tatarciuc, Damian – Cojenel, Șanțmare, Ochia, Ivașcă – Udrea, Iordache. Antr. Marin BARBU
După pauză au mai evoluat: Dragne, Bănaru, Marian Stan, Kurtuly, Bucă, Alexandru Radu și Comăneanu.
Â
Â
FC SNAGOV: Badea – Dumitru, Găman, Cozma, Anghelini – Militaru, Vlad, Dedu, Nistor – Herta, Fruntelată. Antr. Mihai STOICA
Au mai evoluat: Boșilcă, Măcelaru, Tomozei, Zeciu, Popa, Florea, Coman, Cârlogea, A. Radu, G. Ene, V. Dinu I și V. Dinu II.
Â
Victoria de astăzi a fost a patra pentru giurgiuveni (din tot atâtea meciuri) care mai au programate două partide de verificare, ambele cu Dunav Ruse (Liga a II-a bulgară). Prima se va juca la Giurgiu, sâmbătă, 18 iulie, cu începere de la ora 10.30, în timp ce „returul” se va juca la Ruse, pe 29 iulie, la o oră care va fi stabilită ulterior.
Â
Articol scris de Costel SPÂNU și Bogdan V.