Panciu a bătut juniorii Sucevei

25 Jan. 2009, 18:00 Pregătiri, amicale
Panciu a bătut juniorii Sucevei

Aflată în cantonament la Gura Humorului, echipa de fotbal FC Panciu a disputat astăzi primul meci amical din acest an. Adversara formației antrenate de Ionică Serea și Dănuț Bolocan a fost echipa a doua a Cetății Suceava (locul 16 în liga a doua), jocul disputîndu-se pe terenul din comuna suceveană Vama. Păncenii s-au impus cu 2-1 (0-0), golurile echipei vrîncene fiind marcate de Cătălin Costin și Leontin Chiorpec, în timp ce golul sucevenilor a fost reușit de Cristi Moldovan.

 

FC Panciu a jucat cu: Lazăr – Parlac, Călin, R. Stan, Chivu – Ungureanu, Cioran, Duțu, Stoian – Predoiu, Costin. În repriza a doua au mai intrat: Cristinel Ionel, Ionuț Aldea, Cătălin Voinea, Florin Stanciu, Eugen Ștefan, Florinel Beșa, Claudiu Mihai, Ovidiu Radu, Bogdan Mocanu, Dănuț Ionescu, Cristian Bîra, Dănuț Dobrescu și Leontin Chiorpec.

 

Miercuri, 28 februarie, FC Panciu va juca împotriva Universității Cluj Napoca (locul 11 în seria a doua a Ligii II), formație pregătită de Gică Mihali, fostul antrenor principal al CSM Focșani. Gruparea „dintre vii“ va sta la Gura Humorului pînă sâmbătă, 31 ianuarie. În drum spre casă, FC Panciu se va deplasa la Tg. Ocna pentru confruntarea cu formația de liga a doua FCM Bacău (sîmbătă 31 ianuarie).

 

 

Articol scris de George DUMITRU

25 Jan. 2009, 18:00 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă