Oțelul II și CSM Focșani au remizat fără gol

Oțelul II și CSM Focșani** au remizat fără gol

Pe o vreme potrivnică fotbalului, colegele de serie din liga a
treia, Oțelul II Galați și CSM 2007 Focșani s-au întâlnit ieri
într-un test de verificare disputat pe terenul sintetic
Siderurgistul din orașul de la malul Dunării, amical încheiat la
egalitate, 0-0.

Focșănenii, antrenați de Aurel Pastia și Adrian Toma au oferit
gazdelor o replică pe măsură și au avut patru ocazii mari de gol,
dar Șonțu și Milea (în prima repriză) și Toma și Lida (în actul
secund) au trecut pe lângă deschiderea scorului. La ultima fază de
joc, gălățenii ar fi putut marca, dar portarul Marcu a intervenit
in extremis.

„Un test ultim de verificare, în care nu am
dezamăgit. Am ratat câteva ocazii mari, dar per ansamblu sunt
mulțumit de evoluția jucătorilor. Sperăm să scoatem un rezultat cât
mai bun în prima etapă a returului, pe teren propriu, cu ASC
Bacău”
, a spus antrenorul secund, Adrian Toma.

CSM 2007 Focșani a evoluat ieri cu: Borș – Ciornei, Crăciun,
E. Ștefan, Dumitriu – Suvac, Șonțu, Săpunaru, Mîndrescu – Milea,
Predoiu
. Au mai intrat pe parcursul partidei amicale portarul
Marcu și jucătorii de câmp Toma, Lida,
Negoiță, Tîrcă, Alin Bratu, Lida
și Grama.

Rezultatele echipei
CSM 2007 în meciurile amicale

0-0 cu CSM Rm. Sărat (la Focșani)
1-1 cu CSM Rm. Sărat (pe terenul sintetic din Buzău)
1-1 cu Avîntul Jariștea (liga a patra din Vrancea, golul
focșănenilor fiind marcat de Milea)
0-2 cu Politehnica Galați
0-0 cu Oțelul II Galați

Articol scris de George
Dumitru

Pe aceeași temă