În lotul lărgit al CS Mioveni cu care Daniel Oprița va aborda partea a doua a campionatului se află și zece juniori, eligibili regulii Under 21, care se aplică în acest sezon.
Cei mai tineri jucători din lot sunt portarul Valentin Sima – născut 1997, fundașii Szabolcsz Kilyen – născut 1998, Antonio Ristea – născut 2001, mijlocașii Rareș Lazăr – născut 1999, Marian Șerban – născut 2000, Raul Drugă – născut 1998, Alexandru Istfan – născut 2000, Andrei Trașcu – născut 1997, atacanții Alexandru Popescu – născut 1998, și Alin Călin – născut 2001.
Ristea, o șansă în plus
Antonio Ristea a prins lotul echipei pentru cantonament pe ultima sută de metri. Fundașul venit în iarna aceasta de la Petrolul, după ce în prima parte a sezonului a jucat la juniori, în Germania, nu era anunțat inițial în lot, însă cum este considerat un jucător de perspectivă și a fost chemat și el la pregătire.
„A fost luat pentru a se pregăti cu echipă. Va juca însă, probabil, la juniorii republicani. Depinde, însă, dacă prinde lotul acum sau nu. Din vară însă ne bazăm pe el, pentru că este născut 2001”, a spus președintele Dumitru Olteanu.
A venit și Dumitrache
Un alt jucător nou care s-a alăturat echipei argeșene în această iarnă este Alexandru Dumitrache, fotablist care a mai fost în trecut la CS Mioveni, dar a plecat în cele din urmă la alte formații. Fundașul stânga a jucat în ultimele sezoane la Național Sebiș în Liga a 3-a, iar acum vine să se lupte pentru titularizarea pe postul de fundaș stânga.
„Încă nu am semnat contractul, dar se pregătește cu noi. Fundaș stânga nu este decât Eduard Stoica, dar acolo pot juca și Alexe și Burnea… Vedem dacă va rămâne în lot”, mai spune conducătorul galben-verzilor.
Neagu, contract reziliat
Singurul jucător care a părăsit-o în această iarnă pe CS Mioveni este mijlocașul central Alexandru Neagu. Acesta nu a reușit să se impună, astfel că s-a renunțat la serviciile sale. „Am reziliat de comun acord contractul cu Neagu. S-a dus deja la Metaloglobus. El mai avea oricum, cu noi doar până în vară contract, așa că am hotărât să ne despărțim acum”, explica președintele Olteanu situația mijlocașului.
Mai vor un atacant și un mijlocaș
Lotul galben-verzilor nu este în momentul de față definitivat, la echipă mai fiind așteptați și alți jucători. Astfel, după cum spunea președintele Consiliului Direct al CS Mioveni, Dumitru Olteanu, ar mai fi nevoie pentru retur de un mijlocaș și de un atacant. „Mai așteptăm pe cele două posturi, dar căutăm numai jucători buni, cu experiență, de la Liga 1. Încă nu s-au definitivat loturile și mai pot apărea acești jucători”, au declarat oficialii Mioveniului.
Șapte noutăți în lotul de 25 de jucători
CS Mioveni se află de luni în cantonament la Iyvorani, la Baza Olimpică a COSR, iar Daniel Oprița are în lot 25 de jucători, printre care se află și șapte noutăți.
Luni seară, a avut loc prima ședință de pregătire din cantonament, iar ieri au fost făcute două antrenamente, unul dimineața, la 10:00, și altul seara, la 16:30. Antrenamentele au fost atât fizice, de acumulare, cât și tehnico-tactice, cu mingea.
În lot se află și șapte jucători noi, aduși la echipă în această iarnă și care, probabil, vor semna contracte cu gruparea galben-verde.
Astfel, au fost luați: Antonio Ristea (născut 2001, fundaș central, venit de la Petrolul), Marian Șerban (născut 2000, mijlocaș central, venit de la U Craiova), Robert Boboc (mijlocaș central, venit de la Astra Giurgiu), Dean Beța (fundaș dreapta, venit de la Daco Getica), Alexandru Dumitrache (fundaș stînga, venit de la Național Sebiș), Alin Călin (născut 2001, atacant promovat de la juniori) și Alexandru Istfan (născut 2000, mijlocaș, venit de la Unirea Bascov, unde a fost împrumutat în tur).
Articol scris de Silviu MIHAI
Foto: fb CS Mioveni