Reveniți din vacanța de iarnă de la începutul săptămânii, elevii
antrenați de Florin Tene se pregătesc în aceste zile în Otopeni.
După plecările lui Nae și Caramarin la Unirea Urziceni, formația
ilfoveană a mai pierdut un om de bază, pe veteranul Bogdan Onuț. Nu
este singura pierdere suferită în pauza de iarnă de ilfoveni,
renunțându-se și la serviciile a doi oameni de bandă stângă, Cristi
Dancia (care nu a jucat deloc în tur) și Silviu Constantin (folosit
în doar 5 partide).
Mai sunt și vești bune pentru echipa lui Tene. Astfel, Claudiu
Dumitrescu, pus pe liber de Petrolul în prima parte a turului, a
revenit oficial sub culorile Otopeniului. În plus, în zilele care
urmează, ilfovenii își vor rezolva majoritatea problemelor de lot
cu o serie de transferuri aflate în curs de finalizare. Vizate sunt
postul de portar, de fundaș/mijlocaș stânga, dar și compartimentul
mijlocașilor. Deși a fost vehiculat numele lui Andrei Marinescu ca
un posibil transfer la Otopeni, soluția pentru buturile ilfovenilor
va veni din altă parte.
Astăzi dimineață, în timpul antrenamentului efectuat cu elevii
săi în Otopeni, Florin Tene a declarat pentru Liga2.ro că este
optimist în ceea ce privește returul campionatului. „Ne-am propus ca obiectiv
pentru acest sezon să terminăm în primele cinci echipe din serie.
Dacă vom putea termina mai sus de locul cinci, cu atât mai bine.
Sunt mulțumit de jucătorii pe care îi am acum la antrenamente și
sunt bucuros că am un grup unit, de oameni cu caracter deosebit.
Asta contează foarte mult pentru echipa noastră”.
Tehnicianul ilfovenilor speră că noile achiziții care vor veni în
această săptămână se vor integra repede în echipa sa. „Am căutat să aducem oameni
serioși la club. Ne-a interesat în primul rând caracterul lor.
Postul de portar este o problemă în acest moment, deoarece avem
doar doi portari. Bobariu este un profesionist în tot ceea ce face,
iar Tănase este tânăr promițător, dar nu poți să duci un retur de
campionat în doar doi portari. Însă jucătorul pe care îl vom aduce
pe acest post, ne va întări acest compartiment și consider că nu
vom avea probleme în retur” a încheiat Florin
Tene
În perioada care urmează gruparea ilfoveană va face antrenamente
în localitate, urmând ca în perioada 25-29 ianuarie să efectueze un
cantonament la Predeal. De pe 1 până pe 15 februarie, elevii
antrenați de Florin Tene și Tudorel Dumitru vor pleca într-un
cantonament extern în Antalya unde și-au stabilit un program de
cinci amicale. După întoarcerea în țară, va mai avea un ultim
amical pe 20 februarie, cu Dinamo II, în deplasare.
Articol și foto de Mihai
ANDRIEȘ