Olimpia, egala Rapidului doar o repriză

02 Jul. 2012, 14:56 Pregătiri, amicale

Rapid s-a deplasat sâmbătă la Satu Mare, acolo unde a disputant un amical împotriva Olimpiei (liga a III-a, seria a VI-a). Giuleștenii s-au impus cu 4-1, după ce la pauză scorul a fost egal, 1-1.

Încă din al doilea minut al jocului, rapidiștii au avut o primă mare ocazie de gol prin Andrei Ciolacu care a șutat în bară. Același Ciolacu, în minutul 7, unu la unu cu portartul Olimpiei, a dat un gol spectaculos prin scăriță, reușind să deschidă scorul. Două minute mai târziu, Dănilă aduce scorul la egalitate, cu ajutorul pasei lui Glodean. Până la finalul primei reprise, formația giuleșteană a mai avut ocazii mari de gol, însă Șuta a apărat senzațional șuturile puternice ale lui Herea, scorul la pauză 1-1.

În minutul 49 al reprizei secunde, Andrei Ciolaru trimite balonul puternic pe lângă poarta lui Șuta, iar în minutul 68 Alexandru Coman înscrie cel de-al doilea gol pentru Rapid. Avantajul rapidiștilor se mărește în minutul 73 al jocului, când Pancu a marcat golul al treilea al giuleștenilor. „Galben albaștrii” nu au reușit să țină piept formației din Liga I și au pierdut cu scorul de 4-1, golul cu numărul patru fiind marcat de Andrei Crețu în minutul 88.

OLIMPIA – RAPID 1-4

Olimpia: Șuta – Glodean, Moș, Mihai Pop, Homorozan, Marian Pop, Villand, Botoș, Hanuș, Dănilă, Feier
Coman, Gorbe, Jakkel, Cosma, Marinaș, Prodan, Mureșan, Domuța. Antrenor Tibi Csik.

Rapid:
Coman – Voicu, Burcă, Berti, A. Grigore, Grigorie, N. Grigore, Renan Da Silva, Herea, Pancu, Ciolacu.
Drăghia, Walace Da Silva, Roman, Abrudan, Oros, Crețu, A. Coman. Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău.

După meci, antrenorul giuleștenilor, Ioan Sabău a declarat că amicalul cu Olimpia a fost un meci de vacanță. „A fost un joc de vacanță, Rapid e echipă iubită și aici. Bineînțeles a fost un joc plăcut, nu mă așteptam să avem calitate, un joc în care s-a văzut că eram destul de obosiți, căldura, nivelul echipei Diviziei C, e normal să nu fi foarte mult implicat”, a declarat atrenorul Rapidului, Ioan Ovidiu Sabău.

De asemenea, acesta a mai adăugat faptul că Satu Mare are potențial și ar trebui să se acorde mai multă atenție fotbalului sătmărean. „Eu cred că acest oraș poate mult mai mult, are potențial, dar din păcate a dispărut fotbalul. De câte ori veneam și cu Dinamo, stadionul era plin, chiar au plecat foarte mulți jucători talentați de aici, dar s-a pierdut și nu știu de ce nu s-a acordat prea multă atenție și acestui sport, s-a pierdut motivația probabil, dorința de a vedea o echipă că joacă fotbal. Mi-aș dori ca această zonă să aibă o tradiție pentru fotbal, să-și revină și să investească mai mult în centrul de copii și în echipa de seniori”, a mai adăugat tehnicianul.

George Copos nu a venit la Satu Mare

Cu toate că înainte cu câteva zile ca această partidă să se dispute s-a anunțat și sosirea finanțatorului formației Rapid, George Copos, acesta nu a mai fost la Satu Mare.

Articol scris de Veronica HODAS

02 Jul. 2012, 14:56 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă