Pe terenul din Mănăștur, Cluj, Olimpia Satu Mare a disputat vineri un nou amical, cu Unirea Jucu, formație care a promovat în Liga a III-a, după ce a câștigat barajul de la Șimleu, în fața Someșului Cărășeu.
Formația sătmăreană a pierdut întâlnirea, cu 4-2, toate golurile fiind marcate în prima repriză. Olimpia a marcat la scorul de 3-0 prin Muntean din penalty și la 4-1 prin Roghină, antrenorul Tiberiu Csik folosind mai mulți jucători nou-veniți.
În prima repriză au evoluat pentru galben-albaștri: Miron – Kinczel, Ene, Țoca, Muntean, Dragoș, Schvartcop, Roghină, Ungureanu, Faur și Rus. În mitanul secund au evoluat Șuta, Gavrilescu, Sabău, Mureșan, Iuhas, Lemac, Micaș, Villand, Roatiș, Bujor și Prodan.
Sursa: Gazeta de Nord-Vest