Olimpia a câștigat cu 3-2 amicalul cu FC Botoșani!

Marius ANGHEL 23 Jan. 2014, 14:02 Pregătiri, amicale
Olimpia a câștigat cu 3-2** amicalul cu FC Botoșani!

În amicalul de ieri, disputat lângă Debrecen, Olimpia a obținut o victorie de prestigiu, scor 3-2, în fața echipei FC Botoșani, echipă clasată pe locul 12 în Liga I a României. Sătmărenii au avut o primă repriză excelentă pe care au dominat-o categoric reușind să înscrie de 3 ori în primele 25 de minute iar o dată balonul a fost șutat în bară.

Scorul a fost deschis în minutul 10 de Denis Lemac care a primit o pasă de la Gavrilescu și a șutat la colțul lung. A marcat apoi celălalt vârf de atac, Vlad Bujor în minutul 20, vole de la 18 metri, după o degajare lungă a lui Șuta. În minutul 25 Villand a pus latul la o minge centrată de Dragoș și stabilit scorul primei reprize.

Debutul celei de a doua reprize a aparținut deasemenea sătmărenilor care au ratat două bune ocazii de gol. Dar botoșenenii au efectuat câteva schimbări, în teren intrând titularii din turul Ligii I. Așa că, în minutul 60 Hadnagy a redus din handicap iar Vasvari (min.70) a stabilt scorul final după ce a transformat un penalti. E drept, cei de la Botoșani puteau egala, dar șutul lui Hatnagy (min.86) a nimerit bara.

„Am făcut o primă repriză foarte bună, băieții s-au descurcat foarte bine în fața unui adversar de prima ligă iar pentru momentul actual al pregătirilor cred că arătăm destul de bine”, a spus, pentru gazetanord-vest.ro, președintele Dan Băbuț.

La final, finanțatorul celor de la Botoșani, Valeriu Iftime, a criticat terenul de joc din Ungaria, unde s-a jucat partida. „Eu nu stiu ce fac cei de la mine de la club, dar terenul a fost cam modest, era cam asa de liga a 4-a de la noi, intr-o padure. Un gol (n.r. 3) l-am luat ca a sarit mingea aiurea si in plus era cam greu cu pasele. Bine totusi ca aici e cald si nu e zapada”, a precizat Iftime.

FC Olimpia: Șuta – Munteanu, Țoca, Ene, Iuhas – Gavrilescu, Villand, Schwarckopf, Dragoș – Bujor, Lemac. Au mai jucat: Miron, Marinaș, Feier, C. Prodan. Bălău, ușor accidentat nu a jucat. Pe postul lui a jucat Bogdan Țoca, un fundaș central în vârstă de 22 de ani provenit de la FC Bihor.

FC Botoșani: Lazar – Jardan, Bordeanu, Plămadă, Acsinte – Danci – Vraciu, Vașvari, Vertelis – Cârjan / Perianu – Patache, Poverlovici, Ursu, Bordeanu – Ghinga – Codoban, Vașvari, Puri, Fulop – Hadnagy.

Partida a fost arbitrată de Istvan Kovacs, purtătorul ecusonului FIFA din Carei aflându-se în pregătiri la Felix.

Vineri, Olimpia va juca un nou amical, la Jucu, cu formația locală de Liga a 3-a, Unirea.

Sursa: Informația zilei

Marius ANGHEL 23 Jan. 2014, 14:02 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă