Noutăți puține la Dunărea Călărași

26 Jan. 2010, 19:31 Pregătiri, amicale
Noutăți puține la Dunărea Călărași

Gerul cumplit de la începutul săptămânii a făcut imposibilă
desfășurarea amicalului de la Năvodari, dintre Viitorul Constanța
și Dunărea Călărași. Partida trebuia să se joace luni, urmând ca a
doua zi, constănțenii finanțați de Hagi să plece în Antalya
(Turcia) pentru un cantonament specific.

În tabăra Dunării, informațiile sunt și puține, dar și
„incerte”. Fundașul Valentin Toma se va pregăti cu Unirea Slobozia,
acolo unde speră să evolueze în retur. Tot la capitolul „plecări”
ar figura și „bloggerul” Mircea Ștefan care se antrenează în aceste
zile cu Dinamo II. Dacă va fi reținut în trupa „cățelușilor”, mai
rămâne de văzut.

La capitolul „sosiri”, i-am putea remarca pe Adrian Oprea
„Motorină” de la Venus Independența și puștiul Preda, fost și la
Școala de fotbal „Gică Popescu”.

Se poartă negocieri pentru Cotea și Plachta. Ambii se află sub
contract cu Astra Ploiești, primul mai având doi ani și jumătate,
iar cel de-al doilea doar 1 an și jumătate.

„Vom discuta cu
domnul Manea de la Astra și poate găsim o soluție pentru a-l aduce
pe Cotea. În cazul lui Plachta, care se antrenează acasă, la
Plopeni, să vedem ce ofertă îi vom face. Am nevoie de experința lui
pentru retur”
a declarat antrenorul principal al
„galben-albaștrilor”, Valeriu Petrescu.

În altă ordine de idei, vineri, 29 ianuarie va avea loc amicalul
dintre Inter Clinceni și Dunărea, programat de la ora
12.30.

„Sper să nu avem
aceleași necazuri pricinuite de vreme. Jucăm, vineri, la Clinceni
cu echipa pregătită de Eric Linkar, după care ei ne vor întoarce
vizita”
a mai declarat Petrescu.

Sima se apucă de
treabă

După ce la mijlocul săptămânii trecute a primit acceptul tuturor
membrilor CA de a conduce clubul, Constantin Sima se apucă de
treabă. În primele zile ale săptămânii era ocupat cu procedura de
finalizare a socotelilor cu fostul său loc de muncă de unde s-a
pensionat în decembrie 2009. „Mai am ceva de predat la
birou, după care ne vom ocupa de bani pentru retur. Asta e
prioritatea zero. După care vom putea încet-încet să ne fixăm și
alte obiective mai îndrăznețe”
a declarat proaspătul
pensionar Constantin Sima, unul dintre cei mai buni finanțiști ai
Călărașiului.

Articol semnat ArenaMedia

26 Jan. 2010, 19:31 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă