Timișorenii s-au deplasat weekendul
trecut la Szeged pentru revanșa cu localnica SC Tisza Volan din
eșalonul al treilea maghiar. După ce acum două săptămâni
„Leoparzii” au învins cu 4-3 într-un meci dur pe sinteticul
gazdelor, scorul a fost acum egal, 1-1 (1-0).
Jocul revanșă nu a fost nici el
lipsit de durități, maghiarii au vrut să obțină victoria prin forță
și să-i timoreze pe tinerii din „Gașca nebună a lui Bughi” (porecla
lui Florin Bugar). Astfel cei din Seghedin au deschis scorul în
prima repriză prin Beretka, dar alb-vișiniii au replicat în partea
a doua a jocului și au reușit egalarea în urma reușitei atacantului
Ciprian Nicolae.
„A fost un joc de
contact, noroc că meciul a fost arbitrat de o brigadă din prima
ligă de la ei. Au tăiat lemne pe noi, și-au dorit mult să ne bată
și noi am intrat în jocul lor”, spune Florin Bugar,
antrenorul feroviarilor.
Amical cu
Beckescsaba
CFR-ul va mai susține în curând un
nou amical în țara vecină, de această dată în compania celor de la
Elore Beckescsaba, formație aflată în eșalonul secund.
„Ei ne-au urmărit în jocul nostru de la Szeged și vor
să joace cu noi pentru a se convinge în privința unui jucător pe
care și-l doresc de la CFR. Nouă ne convin astfel de amicale,
terenurile lor sintetice sunt de o calitate superioară celor de la
noi”, susține Bugar.
Gruparea de la Gara Mare așteaptă
acum cu optimism viitorul după ce a câștigat procesul pentru
stadionul CFR. Bănățenii vor să prindă din vară un loc în
eșaloanele superioare și așteaptă investitori cărora să le pună
clubul la dispoziție.
Articol scris de Cornel
BIHOLARI