Negru, 4 victorii cu Mioveniul

07 Aug. 2010, 10:36 Pregătiri, amicale
Negru,** 4 victorii cu Mioveniul

CS Mioveni a disputat ieri primul meci amical de la revenirea
din canto­na­mentul de la Sinaia, formația antrenatã de Cristi
Negru întîlnind, pe propriul teren, pe CSM Rm. Vâlcea. Gazdele s-au
impus clar cu 3-0 (1-0), golurile victoriei fiind marcate de Bogdan
Stoica (40), Claudiu Ionescu (70) și Ayza (85, din 11 m).

Prima reprizã a fost destul de echilibratã, ambele formații
ratând ocazii bune de a înscrie. Portarul Mioveniului, Popescu, s-a
remarcat în câteva rânduri, dar a și greșit la una dintre
centrãrile oaspeților, ieșind pe sub minge. De asemenea, partea
dreaptã a echipei antrenate de Cristi Negru a mers perfect, Enache
fãcând ce a vrut cu fundașii adverși, în mai multe rânduri. Din
pãcate, mijlocașul nu a fost susținut cum trebuie și de ceilalți
jucãtori, astfel cã accelerãrile lui, încheiate cu centrãri în
careu, nu au avut de cine sã fie reluate spre poartã. Scorul a fost
deschis de Bogdan Stoica în minutul 40, acesta reluând cu capul din
interiorul careului o centrare din corner a lui Claudiu
Ionescu.

Și în repriza a doua galben-verzii au atacat poarta lui Tufiși,
care a avut mai multe intervenții salvatoare pentru echipa lui,
însã golurile au venit de-abia pe final. Astfel, în minutul 70,
brazilianul Ayza face o fazã senzaționalã pe dreapta, ridiculizând
doi adversari, și i-a pasat în centrul careului lui Ionescu, acesta
finalizând simplu cu latul. Cu 5 minute înainte de final, dupã un
corner al oaspeților, Enache recupereazã și, din propriul teren, îl
lanseazã pe Ayza, care face o cursã senzaționalã, își depãșește
adversarul, aflat la un moment dat cu mult în fața lui, intrã în
careu și este faultat de vâlcean, dictându-se 11 m. Penaltiul este
transformat tot de brazilian, care a stabilit astfel scorul final
al partidei.

CS Mioveni: Popescu (60 Ilie) – Moșteanu, Miulescu
(30 Bogdan Stoica), Olteanu, Baicu (70 Vladu) – Enache (86
Cojocaru), Huzuneanu (65 Nãuiu), Sãndulescu (80 Lircã), Coșereanu
(82 G̣lan) РIonescu (86 Niḷ), Ayza.
Antrenor: Cristi Negru
CSM Rm. Vâlcea: Tufiși – Stanca, Vișa, Chiripuș,
Pârvu – Vasile, Dandea, Vãidean, Goge – Dobre, Melcea. În repriza a
doua au intrat și ceilalți componenți ai lotului.
Antrenor: Dumitru Teleșpan

„Rezultatele dau
încredere”

Antrenorul Mioveniului, Cristi Negru, s-a arãtat și el la
finalul partidei mulțumit de scorul înregistrat de echipa lui însã
a declarat cã mai este mult de muncã pentru a se ajunge acolo unde
trebuie.

„Pot sã spun cã sunt mulțumit de joc, însã mai avem
ceva probleme pe faza de construcție. Sper însã sã reglementãm
aceste probleme pânã la începutul campionatului. Mã încântã faptul
cã am dat trei goluri și nu am primit nici unul. Cu aceste victorii
în amicale, sper ca jucãtorii sã capete încredere. De fapt,
rezultatele bune le dau încredere jucãtorilor. În continuare mai
este nevoie, pentru completarea lotului, de un portar, de un
mijlocaș ofensiv și de un atacant. Chiar și pe dreapta sîntem acum
descoperiți, prin plecarea lui Pãtru înainte de cantonament.
Campionatul este lung și avem nevoie de un lot cât mai solid,
pentru a face fațã”
, ne-a spus ieri, dupã meci,
Cristi Negru.

Din culisele
meciului

Arbitru de Liga I
Partida de ieri, de la Mioveni, a fost condusã de o brigadã de
arbitri care oficiazã la Liga a II-a. La centru s-a aflat Cãtãlin
Popa, cel care a avut șansa sã debuteze și în prima ligã în sezonul
trecut, acesta fiind ajutat la margini de Gabriel Stroe și de
Gheorghițã Bãlan, toți trei cavaleri ai fluierului fiind din
Pitești. Popa și tușierii lui s-au achitat bine de sarcini, chiar
dacã, în cele 90 de minute, centralul a fost nevoit sã acorde și
câteva galbene.

Miulescu, contracturã
Fundașul central Marian Miulescu a fost schimbat încã din minutul
30 al primei reprize, din cauza unei accidentãri. Fotbalistul a
suferit, din câte se pare, o contracturã muscularã, iar Negru a
fost nevoit sã-l bage în locul lui pe Bogdan Stoica. Schimbarea a
fost inspiratã, noul fundaș central deschizând scorul în minutul
40, cu o loviturã de cap, dupã un corner.

Primarul, spectator
Printre spectatorii meciului de ieri s-a numãrat și primarul
Mioveniului, Ion Georgescu. Acesta a luat loc la tribuna a doua,
alãturi de președintele executiv al clubului, Ion Țuțalã, de
directorul general, Rãzvan Tunaru, de președintele Consiliului
Director al grupãrii, Dumitru Olteanu, și de unul dintre membrii
CD, Gheorghe Didițã. La final, cei prezenți s-au arãtat mulțumiți
de rezultatul înregristrat, însã și-au dat seama cã Negru mai are
multe de pus la punct.

Articol scris de Silviu
Mihai

07 Aug. 2010, 10:36 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă