N-au convins cu ACS Recaș! UTA a pierdut cu liderul Seriei 5 a Ligii a III-a

30 Nov. 2011, 18:03 Pregătiri, amicale
N-au convins cu ACS Recaș!** UTA a pierdut cu liderul Seriei 5 a Ligii a III-a

Dacă împotriva celor de la AS Vladimirescu, rezervele „Bătrânei Doamne” și tinerii fotbaliști din propria pepinieră s-au mai descurcat și au arătat destule lucruri frumoase, nu la fel putem spune și despre meciul de astăzi, miercuri. În fața lui ACS Recaș, cei care au îmbrăcat tricoul Campioanei Provinciei au făcut un meci modest și au trebuit să se recunoască învinși.

Exasperat de unele greșeli de execuție sau plasament a jucătorilor săi, Roland Nagy a izbucnit la un moment dat, spunându-le colaboratorilor săi de pe bancă că UTA are nevoie de fotbaliști adevărați pentru un retur mai bun.

Cu „tramvaiștii” Manea și Dubeștean în centrul defensivei, ambii primind „undă verde” să treacă încă din această iarnă în Calea Aurel Vlaicu, „alb-roșii” au primit gol după numai 9 minute de joc. Rogozinaru a punctat cu un șut plasat din 8 metri, la capătul unei faze în care timișenii și-au amețit adversarii cu pase bine legate. Recașul a continuat să fie echipa pozitivă, a construit mai mult, avâdn de partea sa omogenitatea, în timp ce utiștii au încercat să seremarce mai ales prin acțiuni personale. În prima parte, apărarea lui Cosmin Petruescu s-a clătinat o singură dată, când Capătă s-a desprins din marcaj, dar a finalizat mult peste poartă centrarea lui Cornea.

Până nu a schimbat în întregime liniile, UTA s-a mișcat ceva mai bine după pauză, pe acest fond venind și egalarea. Șeroni a făcut henț în careu în opinia „centralului” Ardelean și Florin Gîlcă l-a învins pe Amarinei de la punctul cu var. Dubeșetean putea să-i ducă pe „textilști” în avantaj, după o lovitură de cap din careul mic, pentru ca la cealaltă poartă, Bodea să-l blocheze pe Szekely. Acest ultim duel s-a repetat și cu 5 minute înainte de final, dar, de această dată, atacantul Recașului a trimis pe sub tânărul portar al UTA-ei în plasă, la colțul lung: 1-2.

La „închidere”, camerunezul Marius a avut un randament ceva mai scăzut decât în partida de la Vladimirescu, la capitolul remarcați – dacă se poate vorbi de așa ceva – putând să intre doar Gîlcă, Cornea și, parțial, Miron. La 16 ani, Marniescu Bulza și Bej au intrat curajos în meci, dar este evident că nu sunt copți pentru Liga a 2-a.

UTA: Cioară – Cornea, Manea, Dubeștean, Suslak (68 Raț) – Fl. Gîlcă (68 Marinescu), Marius (73 Bej), Cuedan (46 Necșulescu), J. Nicolae (35 Hlistei) – Capătă (46 Bulza), Miron (78 Vlad, 82 Marius).

Recaș: Amarinei – Mînecan, Ștreangă, Șeroni, Ticană – Steop, Rogozinaru, Boldea, Nanu – Chivoiu, Enciu. Au mai jucat: Burtic – Aldana, Siminiceanu, Ciobanu, Szekely.

UTA încheie anul cu un ultim test, ce va avea loc vineri, de la 12, pe terenul „Șega” (sau „Francisc Neuman) împotriva unei alte divizionare a treia din județul Timiș, Flacăra Făget.

Sursa: Sport Arad

30 Nov. 2011, 18:03 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă