Vineri s-au reîntâlnit după o pauză de peste un an, două dintre cele mai puternice echipe ale județului Iași, Știința Miroslava (Liga III) și Rapid Dumesti (5 titluri județene). Meciul disputat pe terenul sintetic din Copou a fost unul intens, la finalul căruia Știința Miroslava s-a impus la limită prin golul lui Paul Tincu după o centrare perfectă a lui Talpan (min. 24). Echipa pregătită de Cristi Ungureanu și Irinel Ionescu a arătat destul de bine și pare că va atinge vârful de formă la sfârșitul lunii, când ar trebui să se reia sezonul de Liga a III-a.
De partea cealaltă, Rapid Dumesti a dat o replică destul de consistentă, având câteva surprize în lot. Pe lângă transferurile deja cunoscute (Dandu, Miron și Frij), Dumestiul a profitat imediat de situația celor de la Viitorul Tg. Frumos și i-a adus la echipa pe fundașul central Andrei Saritanu, portarul Ionuț Geoacaș și mijlocașul Alex Stafie.
Sâmbătă, de la ora 11, tot pe terenul sintetic din Copou, Știința Miroslava a mai avut un joc, de data asta împotriva juniorilor B ai CSMS Iași conduși de către Dănuț Munteanu. Meciul a fost câștigat cu 4-0, pentru Știința marcând Cozma și Petrea (2), în timp juniorii CSMS-ului au contribuit cu un autogol.
„Sunt mulțumit de felul și modul de abordare a jocurilor. Ne trebuie mai multă atenție la finalizare, ne creem multe faze de poartă, dar fructificăm puține dintre ele. Mă bucură faptul că jucătorii noi veniți s-au integrat în echipă și au răspuns pozitiv indicațiilor tactice. Avem în agenda săptămâna viitoare să jucăm împotriva celor de la Cetatea Tg. Neamț și încercăm să mai luăm unul sau poate două meciuri amicale” a declarat Cristian Ungureanu, principalul Științei