Reșițenilor le merge bine în amicale. După 1-0 cu CS Ineu, 2-0 cu Minerul Anina, Metalul a obținut, sâmbătă, a treia victorie în meciurile de pregătire. Ultimul adversar pe care l-a bătut, scor 4-0, a fost AS Oravița, din Liga a IV-a Caraș-Severin. Totuși, rivalii pe care i-a avut până acum jucătorii pregătiți de Carol Gurgu au fost mult prea slabi valoric.
Trecând peste numele adversarilor pe care i-a avut până acum jucătorii de la Metalul Reșița, e de admirat că aceștia au reușit să nu încaseze niciun gol. Cu Oravița, pe terenul sintetic din Valea Domanului, au înscris Botezatu (44, 64, 66) și Chira (86), iar din echipa utilizată de antrenorul Gurgu s-au numărat doar trei juniori: George Ponoran, Miloș Krkelic și Adrian Holovcici.
VEZI o GALERIE FOTO de la meci
„Sunt câteva lucruri care mă nemulțumesc. În primul rând, atitudinea jucătorilor, care lasă de dorit în aceste meciuri. Ar trebui să se respecte mai mult. În al doilea rând, ceea ce se întâmplă în jurul echipei. Dar sper să facem o «ciorbă» bună și să fie «cireașa de pe tort» în 27 februarie, când vom începe campionatul. Cine face față, rămâne, cine nu, pleacă, chiar dacă rămânem foarte puțini. Au mai plecat dintre ei, mai vin alții. Mai avem două meciuri amicale, săptămâna viitoare. La cel de marți, cu Lugoj, cred că vom împărți lotul în două, pentru că vor mai veni copii la selecție. După acel meci vom vedea și lotul cu care vom intra în cantonament la stadion, în perioada 3-13 februarie. Săptămâna viitoare vom mai întâlni și Gătaia, sâmbătă, 6 februarie, și probabil că voi încheia meciurile amicale, dacă Mama Mia (Mama Mia Becicherecu Mic) este retrasă din campionat. Dacă nu, probabil că va mai fi un meci cu Mama Mia înainte de începerea campionatului”, a spus, citat de Express de Banat, antrenorul Carol Gurgu.
Următorul amical al Metalului va fi marți, 2 februarie, de la ora 12:00, tot în Valea Domanului, cu CSM Lugoj.
Foto: Marian CĂ‚RĂ‚VAN