Metalul Reșița a câștigat, miercuri, cu 2-0 (1-0), pe teren propriu, al doilea meci de verificare susținut în compania echipei Millenium Giarmata din liga a treia. Rosso-nerii au deschis scorul în prima repriză prin Enescu- din penalty, iar Istvan Szabo a închis tabela în partea a doua a întâlnirii.
„A fost un meci bun, un antrenament bun pentru noi. Azi a venit Claudiu Bălan, U21, vine și Anițoiu… Relațiile de joc încă suferă, dar le vom pune la punct până la începerea campionatului”, a declarat Daniel Oprița pentru Radio Reșița.
Metalul Reșița: Zimmermann, Tătaru, Hlinca, Liuba, Crețu, Gohoreanu, Enescu, Feher, Szijj, Cl. Ionescu, Buhăescu. Au mai intrat: Ciucă, Popescu, Breșneni, Ponoran, Szabo, O. Vasile, Bărbulescu. Antrenor: Daniel Oprița.
Millenium Giarmata: Păduraru – Soare, R. Artimon, Gârba, Dancia – Șt. Andrei, Fuchs, Mihuța, Leonte, Diarra – Anagor. Au mai intrat: Butoi – Firan, Domșa, L. Berar și Beloescu. Antrenor: Călin Cojocaru.
Echipa pregătită de Daniel Oprița va juca joi, 12 februarie, un nou amical, împotriva Voinței Mașloc din Liga a 4-a Timiș. Partida se va disputa de la ora 14, pe terenul sintetic din Valea Domanului.
În celelalte patru întâlniri amicale de până acum, Metalul Reșița a învins pe FK Vârșeț cu 5-0, pe Vulturii Lugoj cu 3-2 și pe Millenium Giarmata cu 2-1, iar cu UTA Bătrâna Doamnă a încheiat la egalitate, 1-1.
Sursa: Radio Reșița