Marian Ghenu: „Crețu nu pleacă de la noi!”

04 Dec. 2009, 22:39 Pregătiri, amicale

Evoluția senzațională a lui Crețu (foto) în acest tur de
campionat nu a trecut neobservată. Golgheterul Ligii a III-a cu 17
reușite, Andrei Crețu, este împrumutat de la Rapid până în vară.
Înaltul, dar tehnicul atacant a prins un sezon de excepție la
Berceni, stârnind interesul clubului mamă, care și l-ar dori înapoi
din iarnă.

Însă oficialii clubului ilfovean nu sunt de acord cu acest
lucru, mai ales că Rapidul nu are și opțiune de a-l putea rechema
în Grant în orice moment. La 21 de ani, Crețu a avut un început de
an foarte slab, nereușind să se impună la Chiajna unde a jucat în
returul sezonului trecut.

Pus pe liber de aceștia, Crețu și-a găsit un loc ideal la
Berceni, unde s-a pliat excelent pe tactica lui Marin Dragnea și a
impresionat meci de meci, atât prin prestația sa, cât și prin
golurile reușite.

Într-o discuție cu primarul Berceniului, Marian Ghenu, care se
implică activ în viața clubului ilfovean, acesta ne-a declarat
astăzi, după meciul de inaugurare a terenului sintetic, că nu vor
ceda în fața doleanțelor clubului din Giulești.

„În vară, nu a fost bun pentru ei. L-au aruncat ca
pe o măsea stricată. Noi i-am dat o șansă aici, am avut grijă de el
până acum și este al nostru până în vară. Așa că nu vom accepta să
plece la Rapid în iarnă pe degeaba, fiindcă, atunci când l-am luat
de la ei, nu au specificat că îl pot lua înapoi când
vor”,
ne-a declarat edilul Berceniului.

„Dacă nu pleca în vară de la ei, acum era la echipa
a doua, unde probabil ar fi fost rezervă. Așa la noi a avut șansa
să joace meci de meci și l-am pus pe picioare”
a
conchis acesta.

Articol scris de Mihai
Andrieș

Foto: Florin Alboiu

04 Dec. 2009, 22:39 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă