Măcinată de probleme interne, Foresta a jucat primul amical al anului și a câștigat la un scor de maidan. Florentin Petre: „Am fost educat și învățat să nu cedez niciodată”

Marius ANGHEL 08 Feb. 2018, 13:00 Pregătiri, amicale

Chiar dacă a fost pus, la un moment dat, sub semnul întrebări din cauza problemelor existente la club, meciul amical dintre Foresta și gruparea de Liga a 3-a Sănătatea Darabani s-a disputat până la urmă conform programării inițiale. Partida desfășurată pe terenul sintetic de la LPS, a fost la discreția echipei pregătite de Florentin Petre, care s-a impus la final cu categoricul scor de 11-0.

Interesant este că prima acțiune de gol a întâlnirii a aparținut formației vizitatoare, Ghiorghiciuc trimițând balonul în bara porții lui Began, cu un șut din unghi. A urmat un galop de sănătate al sucevenilor, care au deschis scorul prin Matei, în minutul 12, dintr-un penalty obținut tot de el. 2-0 s-a făcut în minutul 40, după ce juniorul Gulei, care a lăsat o impresie plăcută în jocul de ieri, a pătruns în careu și a înscris cu un șut plasat, la colțul lung. Scorul pauzei a fost stabilit în minutul 44 de Renquin, care a reluat în plasă, cu capul, o minge centrată din corner, de Cerlincă.

Repriza secundă a început cu bună ocazie a nou venitului Muși, și el un jucător cu prestație notabilă în amicalul cu Sănătatea Darabani, care a inițiat o acțiune pe flancul drept finalizată cu un șut în bară, aproape de vinclu. După o oră de joc s-a făcut 4-0, în urma reușitei lui Coroamă, care a venit în urma unei pase primite de la armeanul Movsisyan. În ultima jumătate de oră s-a jucat practic la o singură poartă, gruparea botoșăneană prăbușindu-se complet. Mai întâi, moldoveanul Mihai Negură a marcat cu capul din centrarea lui Movsisyan, după care celălalt fundaș central, Martin, a punctat simplu, cu latul, în urma unei demarcări pe colțul scurt. Coroamă și-a trecut din nou numele pe lista marcatorilor cu un șut din interiorul careului, pentru ca juniorul Florin Negură să înscrie apoi două goluri în decurs de câteva zeci de secunde la prima apariție în tricoul Forestei. Renquin a mai înscris și el o dată în partea secundă a jocului. Scorul final de 11-0 a fost stabilit de același Coroamă, minutul 89, bine servit în fața porții adverse de către Movsisyan.

Multe nume noi în lotul grupării sucevene

La primul meci amical din 2018, Foresta a apărut ca o echipă mult schimbată față de sezonul de toamnă. Gruparea suceveană s-a despărțit în pauza de iarnă de jucători precum Issa Diallo, Alessandro Masella, Daniel Pappoe, Alexandru Belevschi, Dali Amar Belkacem sau Boumina Naofal.

În locul lor, în primul unsprezece, au apărut bulgarul Ivan Georgiev Makriev și francezul Loic Kharoubi, care au făcut stagiul de pregătire centralizată de la Poiana Negri împreună cu echipa, dar și fundașul central Paul Mateciuc, în vârstă de 22 de ani. Sucevean la origine, Mateciuc a început fotbalul în urmă cu doisprezece ani, la Cetatea Suceava, unde a fost antrenat de Radu Cașuba, Victor Gălușcă și Silviu Stănescu. Ulterior, a trecut la Sporting Suceava, sub comanda lui Cornel Dârman și Ciprian Anton, perioadă în care a stârnit și interesul celor de la Piatra Neamț. A apucat chiar să debuteze în Liga 1 în tricoul Ceahlăului, în 2015, într-un meci cu Universitatea Cluj, după care a ajuns să evolueze pe Areni, pentru Rapid. Apărătorul sucevean a jucat în tur în eșalonul al doilea, pentru Știința Miroslava, după un sezon benefic petrecut în Liga a 3-a, la FC Zalău.

În repriza secundă, în echipa Forestei au apărut mai multe noi, cum ar fi mijlocașul dreapta Muși, trecut pe la Dinamo II,  Andrei Netea și Robert Martin, jucători crescuți de Liceul cu Program Sportiv, dar legitimați ultima oară la Șomuz Fălticeni, moldovenii Mihai Negură și Oleg Lupușor, de la Speranța Nisporeni, Florin Negură și Cristian Gulei, de la LPS Suceava, precum și atacantul Nedelcu, de la Ceahlăul Piatra Neamț.

În partida cu Sănătatea Darabani, Foresta a evoluat în alcătuirea: Began – Onofraș, Mateciuc, Makriev, Păvăluc – Vl. Stănescu – Renquin, Kharoubi, Sumanariu, Cerlincă – M. Matei. Pe parcursul întâlnirii au mai intrat Gulei, Coroamă, Movsisyan, Netea, Martin, Muși, M. Negură, Lupușor, Fl. Negură și Nedelcu.

Nu au evoluat niciun minut accidentații Pavel Secrier și Moussa Konate, dar și Vasile Dănilă, aflat în perioada de recuperare.

La gruparea din Darabani au jucat o serie de fotbaliști care au evoluat cu ani în urmă pe Areni, este vorba de fundașul Cososchi, mijlocașii Ghiorghiciuc și Lumaicu și atacantul Grumezescu.

Florentin Petre mai vrea întăriri

La final, antrenorul Florentin Petre a tras concluziile după acest prim meci amical din intersezon.

„A fost un joc bun. În acest moment suntem la 75% din potențial și vrem ca până la startul sezonului oficial să fim pregătiți din toate punctele de vedere. Lotul va mai suferi completări în perioada imediat următoare. Ne mai trebuie doi fundași centrali și un fundaș stânga. Însă nu numai lotul de jucători, ci probabil și stafful meu va trebui completat. E o situație mai complicată în acest moment la club, însă eu am venit aici să muncesc, pentru a avea rezultate. Mai am contract până la vară, iar eu am fost educat și învățat să nu cedez niciodată, în ciuda tuturor greutăților. Jucătorii nu au ce face, sunt sub contract și speră că problemele se vor rezolva. Păcat că nu există unitate, astfel încât acest proiect să aibă parte de toată susținerea pentru a merge mai departe”, a declarat, citat de Monitorul de Suceava, Florentin Petre.

Vineri, în următorul meci amical al anului, Foresta va evolua în compania grupării de Liga a 3-a Bucovina Rădăuți, tot pe terenul de la Liceul cu Program Sportiv.

Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: Monitorul de Suceava

Marius ANGHEL 08 Feb. 2018, 13:00 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă