Lucescu: „M-a impresionat echipa lui Sabău, este bine organizată”! Ce spune antrenorul lui Șahtior despre situația de la Craiova

Marius ANGHEL 14 Feb. 2014, 14:52 Pregătiri, amicale

ASA Târgu Mureș a disputat ieri un amical cu Șahtior Donețk, pe care l-a pierdut cu 0-2. Antrenorul ucrainienilor, Mircea Lucescu, a acordat după finalul testului un scurt interviu în care a vorbit despre întâlnirea cu formația pregătită de Ioan Ovidiu Sabău, dar și despre actuala situație de la Craiova.

– Ați primit o replică consistentă din partea echipei ASA…
– Sigur, nu a fost un amical propriu-zis, a fost mai degrabă antrenament util, fiindcă jucăm cu Partizan și Maribor la diferență de două zile și i-am strecurat și pe cei de la ASA între aceste meciuri. M-a impresionat echipa lui Sabău, este bine organizată, a arătat un nivel tehnic ridicat. S-a jucat de la egal la egal prima repriză, fiindcă s-au organizat bine și nu ne-au permis să ajungem la finalizare.

– În fiecare stagiu vă întâlniți cu foștii elevi, a devenit un obicei pentru Șahtior…
– A fost foarte plăcut să mă întâlnesc cu Neluțu și să le oferim șansa să joace cu noi. Când eram în România mă rugam mereu de echipele mari pentru a accepta amicale, fiindcă astfel de meciuri cu adversari de calibru te motivează, te ajută foarte mult. Nu uit că am fost și eu în această situație, și dacă pot să fac ceva pentru români fac mereu cu mare plăcere.

– Cele două echipe Universitatea Craiova concurează cu ASA pentru promovare…Cum vedeți totuși această situație din Bănie?
– Totdeauna Craiova a avut ceva special, oltenii în general vor să fie altfel. Nu mă surprinde că acolo sunt două echipe cu același nume și care pretind aceeași istorie, oltenii fac mereu ceva ieșit din comun, nu mă miră orice apare acolo.

– Vă referiți și la acel meci din 98, când ați pierdut titlul la Craiova?
– A fost și atunci ceva ieșit din comun, fiindcă ei și-au dat singuri peste picioare și au pierdut cupele europene, iar Rapidul cu mine pe bancă a ratat titlul. Au fost însă atunci anumite probleme, alții au intervenit acolo și vorbesc neapărat Alexanco…

– Contra spunea ieri că obiectivul său este să atingă în carieră jumătate de performanțele lui Mircea Lucescu…
– Să știți că este un obiectiv important, nu este ușor deloc să ajungi la jumătate din trofeele mele, mai ales la performanțele obținute la începutul carierei, când nu aveam condițiile de acum. Îi urez să câștige cât mai mult și să ajungă în Spania, am înțeles că este ofertat de Getafe.

Articol scris de Cosmin STAICU

Marius ANGHEL 14 Feb. 2014, 14:52 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă