Luceafărul a remizat cu „U” Cluj în ultimul test înaintea startului Ligii 2. La bihoreni a venit și un jucător care începuse campionatul Ligii 1 cu Gaz Metan

Marius ANGHEL 31 Jul. 2017, 17:09 Pregătiri, amicale
Luceafărul a remizat cu

Luceafărul Oradea și-a încheiat seria meciurilor amicale dinaintea startului noului sezon al Ligii 2 cu o remiză împotriva unei echipe nou-promovate în Liga 3. Sâmbătă, la Sânmartin, jucătorii lui Cornel Țălnar au încheiat fără gol jocul împotriva Universității Cluj.

În fața unei echipe în care au evoluat Albuț, Abrudan, Giurgiu, Goga, Onicaș sau Lemnaru, Luceafărul nu a găsit drumul spre gol, chiar dacă partida amicală a fost una deschisă, cu un multe faze de poartă și cu un joc spectaculos.

Pentru bihoreni a debutat și mijlocașul Paul Păcurar (26 de ani – foto, în dreapta), care revine astfel la Luceafărul după ce în iarnă făcea pasul în Liga 1 la Pandurii Târgu Jiu. În această vară, jucătorul originar din Alba Iulia semnase cu Gaz Metan Mediaș, echipă pentru care a stat pe bancă în prima etapă, însă cum situația clubului a devenit nesigură, Păcurar s-a decis să plece și să vină la Luceafărul. Săptămâna trecută, la bihoreni a venit și Andrei Cordoș.

„Ambele echipe au practicat un joc foarte bun. Rezultatul este echitabil, chiar dacă noi am avut mai multe ocazii de gol ca ei. A fost un antrenament bun, contra unei echipe care va face 100 la sută pasul spre liga a doua. U Cluj este o echipă foarte bună, cu jucători care au experiență în prima ligă, Giurgiu, Goga, Abrudan, Lemnaru”, a declarat, pentru bihon.ro, antrenorul Cornel Țălnar.

Luceafărul: Poiană – Balea, Al. Iacob, A. Cordoș, Ban – Asanache, Țegle – C-tin. Roșu, Codoban, Bedea – Herghelegiu. Au mai evoluat: A. Mutu, Păcurar, Feher, Tomozei, Chiș Toie, Goge. Antrenor: Cornel Țălnar.

„U” Cluj: Albuț – Takacs, Abrudan, Cordoș, Irimie – Giurgiu, Micaș – Hordouan, Goga, Greu – B. Lemac. Au mai evoluat: Dinu, Ionescu, Manu, Hîmpea, Telcean, Băciuț, Gîț, Onicaș, Itu, Moldoveanu, Salcău, Hațiegan, Lemnaru, Trancă. Antrenor: Mihai Popescu.

În prima etapă a Ligii 2, programată la finalul acestei săptămâni, Luceafărul Oradea ar trebui să joace pe teren propriu, pe stadionul „Iuliu Badola”, cu Metalul Reșița.

Marius ANGHEL 31 Jul. 2017, 17:09 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă