Pe o ploaie rece, ce s-a întrerupt la pauză, UTA și-a făcut antrenamentul prin joc în compania echipei de juniori mari a clubului, pe care a învins-o cu 4-2. Liderul ligii secunde a avut rundă liberă în acest weekend după excluderea din campionat a Sportului Snagov, a câștigat meciul la „masa verde”, cu 3-0, și era necesar să-și păstreze, oarecum, ritmul în vederea disputelor de foc ce urmează, prima dintre ele sâmbăta viitoare, pe „Motorul”, cu Universitatea Cluj.
Tot pe „sinteticul” din Aradul Nou s-a desfășurat și amicalul de sâmbătă dimineață, unul mult mai echilibrat decât cel de la mijlocul lunii ianuarie, când băieții lui Laszlo Balint s-au impus cu un zrobitor 7-0. De această dată, tabela s-a oprit la 4-2, cei doi antrenori trăgând destule concluzii înainte de reluarea partidelor pe puncte. Și UTA U19 reia disputele din Liga Elitelor, unde e și ea lider în seria de Vest și calificată deja în play-off.
2-1 după prima repriză
Revenind la joc, să spunem că divizionara secundă a avut nevoie doar de 8 minute pentru a deschide tabela. Ciprian Rus a scăpat pe dreapta, a așezat balonul pentru Valentin Buhăcianu, care a trimis cu siguranță în plasă, 1-0. Partida a continuat cu seniorii UTA-ei la timonă, însă și puștii au reușit câteva atacuri bune. Înainte de golul de 2-0, C. Rus a mai avut o bară, pentru ca Soufiane Jebari să aibă mai mult succes cu șutul său plasat din interiorul careului (min. 40). Scorul pauzei avea să fi, însă, 2-1, căci, trei minute mai târziu, Opric l-a faultat în careu pe Petre Simon, care a și transformat precis lovitura de la 11 metri.
Jebari și Simon au reușit „dubla”
Actul secund a debutat cu „dubla” lui Soufiane Jebari. Spaniolul de origine marocană înscris din poziție centrală, beneficiind și de o deviere a unui adversar. Jocul a continuat să fie frumos, aerisit, cu ocazii de ambele părți, dar și alte goluri. În minutul 65, elevii lui Gaica, Ungur și Petcuț s-au apropiat la o singură lungime de undă. Scăpat pe o contră în stânga, Gavrilă a dat la poartă, Cristea a respins până la Simon, care a trimis cu capul în plasă din 3 metri. Reacția primei echipe a venit imediat și, un minut mai târziu, scorul devenea 4-2. A. Rus a pasat pe culoar, iar Alexandru Oroian l-a bătut cu un șut în cros, de la 13 metri ușor lateral dreapta, pe Opric.
Până la final, Ioniță și Pușcaș au mai avut șansa golului, dar și juniorul Gavrilă a ratat din poziție bună înainte de a fi schimbat. Așadar, UTA își bate rău sora mai mică într-un test în care nu i-a putut utiliza pentru accidentări pe Stancu, Bustea și Hrezdac, în timp ce Iacob a fost menajat. Totodată, Tomozei a acuzat și el ceva probleme după 25 de minute de joc, iar Balint l-a schimbat imediat cu Andrei Rus.
UTA (prima repriză): Opric – Tomozei (A. Rus 25), Fl. Ilie, R. Crișan, Roumpoulakou – R. Moise, Dam. Isac – Miculescu, Jebari, Buhăcianu – Cip. Rus
UTA (repriza a doua): Opric – Andr. Rus, R. Crișan, Melinte, Ciucur – Oroian, Jebari, Cr. Pușcaș, Oct. Ursu – Cip. Rus, Al. Ioniță
UTA U19: Balauru – Haloș, Salka, Pașcu, Mohaci – Cocriș, Gavrilă – Negoescu, Rădulescu, Merian – Simon
Au mai jucat: Cristea – Dardai, Vidican, Truță, Paunchici, Răzban, Sfîrlea, Boștină, Vulturar
Sursa: Sport Arad