În încercarea de a scăpa de
problemele medicale cu care se confruntă, fundașul central Iosif
Kalai va apela la serviciile cunoscutei vindecătoare din Serbia
Marijana Kovacevici, precizează oficialii clubului Alro
Slatina.
Fotbalistul grupării de la malul
Oltului resimte dureri la genunchiul piciorului drept, motiv pentru
care a ratat în bună măsură pregătirea din pauza competițională.
„După ce i s-a făcut un RMN, doctorul i-a spus că are o
inflamație și că poate să facă antrenamente. Kalai zice că îl doare
în continuare genunchiul. El susține că vrea să se ducă în fosta
Yugoslavie, unde e acea sârboaică de îi vindecă pe fotbaliști, dar
vine tocmai pe 5 martie. Nu credem că se preface, Kalai este un
jucător corect. Spune că a mai avut această problemă și l-a ținut
mai mult timp, până nu a fost la sârboaică. Sunt fotbaliști mari
din lume pe care aceasta i-a tratat”, a precizat
președintele executiv al aluminiștilor, Jane Nițulescu.
Sosit la Slatina cu puțin timp
înaintea începerii campionatului, Iosif Kalai s-a impus repede în
primul unsprezece conceput de „principalul” Corneliu Papură,
evoluțiile sale din toamna anului trecut fiind apreciate de
suporteri.
Sursa: gazetanoua.ro