Unirea Tărlungeni ar fi trebuit să dispute, joi, un meci amical, la Buftea, cu selecționata jucătorilor fără contract, însă oficialii echipei brașovene din Liga 2 au decis să anuleze acest test.
În schimb, Unirea a preferat să rămână la baza proprie și să joace ieri cu divizionara D, Sporting Turnu Măgurele, echipă pregătită de Valentin Bădoi și care se află în cantonament la Tărlungeni încă de sâmbătă.
Conform Monitorul Expres, meciul disputat pe terenul 3 de la Tărlungeni a fost câștigat la limită, scor 1-0, de jucătorii lui Daniel Bona, grație reușitei mijlocașului Sorin Marin.
Următorul meci amical al Unirii Tărlungeni este programat sâmbătă, cu FC Brașov. Dacă terenul de la Tărlungeni nu va putea fi degajat în totalitate de zăpadă, partida s-ar putea disputa pe terenul sintetic de la baza sportivă ICIM. Totuși, prim-divizionara a anunțat astăzi pe pagina sa de Facebook că e posibil ca testul să se amâne din cauza condițiilor meteo nefavorabile, pentru a evita eventuale accidentări ale jucătorilor.