Jucătorii echipei de pe malul Dunării sunt foarte entuziasmați de amicalul cu Steaua și speră să facă un joc bun împotriva elevilor lui Reghecampf.
„Acest amical cu Steaua este unul foarte important pentru noi, vom juca cu cea mai bună echipă din România. Majoritatea titularilor sunt plecați la lot, însă cei care vor face deplasarea la Brăila sunt jucători foarte valoroși. Noi vom da totul pe teren și vom încerca să fim la înălțimea așteptărilor. Totodată așteptăm și suporterii pe stadion și nu doar acum la meciul cu Steaua, ci și în campionat pentru că avem nevoie de susținerea lor. Pentru noi acest joc este unul de pregătire în această pauză pe care o avem în campionat, pentru că obiectivul nostru în acest moment este promovarea și sperăm că în sezonul următor vom juca cu Steaua, nu un amical, ci un meci în Liga I.”, a declarat, pentru Liga2.ro, Gabriel Bosoi.
Ciocâlteu: „Putem vedea și noi dacă suntem pregătiți pentru o eventuală promovare”
„Este un meci amical de lux pentru noi chiar dacă sunt plecați mulți jucători la lotul național, dar, totuși, lotul Stelei este unul foarte puternic. Sperăm să facem o figură frumoasă, să practicăm un joc bun. Din câte am auzit, s-au vândut deja toate biletele, iar asta nu poate decât să ne bucure pentru că stadionul va fi plin. Acum o săptămână jucau cu Chelsea în Europa League, iar acum vin la Brăila. Acest lucru nu poate decât să ne dea încredere. Cu această ocazie putem vedea și noi dacă suntem pregătiți pentru o eventuală promovare în prima ligă.”, a declarat și Alexandru Ciocâlteu.
Rusu: „Să dăm dovadă că merităm să jucăm la cel mai înalt nivel”
„Ținând cont că lipsesc cei mai importanți jucători ai Stelei, pentru noi este un meci de pregătire în care ne măsurăm nivelul cu cei din Liga I. Ne prinde foarte bine în această pauză pe care o avem în campionat, un amical cu o echipă bună și respectiv cu cea mai mediatizată echipă din România. Sper să obținem un rezultat bun și să dăm dovadă că merităm să jucăm la cel mai înalt nivel din țară.”, a declarat, pentru Liga2.ro, Bogdan Rusu.
Articol scris de Lucica Măcreanu