După eliminarea din Cupa României în fața Sânmartinului, Ineul a mai fost răpusă de o formație orădeană chiar pe teren propriu. Oșorheiul s-a impus cu 4-0, prin reușitele semnate Trip, Ember, Costea și Andor, însă gazdele susțin că eșecul a fost provocat de un virus ce a lovit echipa în ultimele zile.
„Cam jumătate din băieți s-au simțit rău, simptomele fiind cele ale unei enterocolite. S-ar putea să fie de la apa din fântâna de la stadion, unde ne mai hidratăm după antrenamente. Inclusiv eu m-am simțit slăbit, iar cinci jucători nici nu s-au putut ridica din pat în această dimineață. Câțiva au intrat până la urmă pe teren, însă de abia au stat în ghete. De exemplu, Bilia a fost în perfuzii la spital vineri dimineața, iar astăzi a dorit să intre pe teren. Cred că am fost la maxim 30% din potențialul nostru fizic și mental astăzi, de tehnic și tactic nu prea putem vorbi. Din păcate, nici măcar un antrenament nu s-a putut numi amicalul cu Oșorheiul”, a mărturisit Marius Ciubăncan, antrenorul secund al zărăndanilor.
Ciobanu, Tudoroiu, Zdrențan, Stănaia și Morariu sunt fotbaliștii care au căzut la pat, iar alții, precum Bilia, Purece, Hrezdac sau Kocsis de abia s-au mișcat pe teren. Cu toate astea, ineuanii au avut și ei două ocazii de gol, prin Boldizsar (bară) și Mașniță. Capătă a revenit la echipă și de această dată pare decis să rămână, în timp ce situția lui Păcurar este încă în aer.
CS Ineu: Iacob – Popovici, Bilia, Simtulescu, Talpaș – Kocsis, Francescu, Purece, Boldizsar – Mașniță, Capătă. Au mai jucat: Gorun – Tomuț, Bun, Hrezdac, Răduț.
CS Oșorhei: Hava – Turcan, Pintea, Lavrincsik, Andor – Magda, Ember, Moise, Ban, Trip, Hosu. Au mai jucat: Deac, Pleșan, Junc, Mălaiu, Giura, Costea, plus jucătorii de culoare: Raymond și Kinonso.
Ineuanii au primit liber până marți, cu speranța că-și vor reveni din punct de vedere medical.
Sursa: Sport Arad