Înainte de plecarea în cantonamentul din Antalya Nicolae Ungureanu, secundul lui Ștefan Stoica, este foarte încrezător în forțele și reușitele grupării din Curtea de Argeș. Tehnicianul consideră că peste câțiva ani echipa va avea un cuvânt greu de spus în fotbalul românesc.
"Am venit din perioada de pregătire cu Internațional Pitești, mâine plecăm încă într-un turneu de pregătire din Antalya. De fapt, este Internațional Curtea de Argeș, pentru că, din vară, se va muta la Curtea de Argeș. Acum avem o întreagă legiune oltenească aici, încercăm să ducem echipa cât mai sus posibil. Avem un patron ambițions care deja a demarat lucrările la trei terenuri de joc în Curtea de Argeș. Eu cred că în câțiva ani de zile va avea un cuvânt greu de spus în fotbalul românesc", a declarat Nicolae Ungureanu la Sport Total FM.