Dacă Patrick Popescu nu a stat decât o săptămână la Arad și asta pentru a fost chemat în probe la Auxerre, un alt tânăr produs al Universității Cluj își va încerca șansa la UTA. Este vorba despre Cătălin Tarcea (foto, în stânga, alături chiar de Popescu), un mijlocaș central de 19 ani, care a evoluat timp de 35 de minute în partida din toamna anului trecut, în partida de pe „Motorul”, când golul lui Rus decidea duelul dintre „alb-roșii” și „șepcile roșii” în cadrul etapei a 15-a a eșalonului secund.
Deocamdată, fotbalistul care vine după o lungă accidentare se va antrena cu echipa a doua, tot acolo unde va ajunge în această după-amiază, Dacian Zdrențan. Fotbalistul Ineului face parte din generația 97-98 crescută de Cristian Păcurar, acesta din urmă insistând să-l aibă din nou sub comandă.
În ceea ce privește acel atacant pe care și l-ar dori Roland Nagy la prima echipă încă nu sunt noutăți. Teodor Ignea (20 de ani), de la echipa „satelit”, a dat un prim gol în tricoul „alb-roșiilor” în victoria cu 3-0 la Târgu Jiu, însă mai are de tras până să-l convingă pe Roland Nagy că merită o șansă și în Liga a 2-a.
Sursa: Sport Arad