Aspirantă la promovarea în Liga I,
FC Farul și-a propus să se întărească în toate compartimentele.
Reconstrucția începe cu linia defensivă, pentru că o echipă care
încasează multe goluri are șanse reduse de a scoate rezultatele
dorite.
În turul campionatului, FC Farul nu
a stat prea grozav la capitolul apărare, primind în 17 meciuri nu
mai puțin de 15 goluri, tot atâtea câte a încasat ocupanta locului
12, Steaua II. Linia defensivă i-a cuprins pe Alexandru Mățel,
Gaston Mendy, Paul Papp, Diogo Da Silva, Ion Barbu și, sporadic,
Cosmin Pașcovici și Cristian Șchiopu (accidentat chiar în prima
etapă).
Pentru retur, se anunță schimbări
majore, în condițiile în care Papp a revenit la FC Vaslui, de unde
fusese împrumutat, Barbu, Pașcovici au fost anunțați că-și pot
căuta alte echipe, iar Mățel, în cazul unei oferte concrete
avantajoase, ar putea fi cedat unui club din Liga I sau din
străinătate. În locul lor, ar putea apărea Ionuț Larie, revenit de
la Delta Tulcea, Dorian Andronic, de la FC Vaslui, dar și alți
jucători, aflați în vizorul antrenorului Ștefan Stoica.
În poartă, alături de Adrian Vlas,
care și-a pierdut locul de titular după „misterioasele 1-4”, și
Radu Sardescu, sunt șanse să fie și George Curcă, pe care Dinamo
intenționează să-l trimită din nou la Constanța.
„Echipa este în fază de
reconstrucție, iar apărarea este foarte importantă. De săptămâna
viitoare, când va avea loc reunirea lotului, vom vedea și pe cine
mai putem transfera”, a declarat președintele
executiv al Farului, Sevastian Iovănescu.
Sursa: cugetliber.ro