Implicarea noilor acționari se simte la UTA

06 Jul. 2011, 14:49 Pregătiri, amicale
Implicarea noilor acționari** se simte la UTA

UTA este pe cale să-și anunțe noii acționari, însă, până la
oficializarea tranzacției la Registrul Comerțului, reprezentantul
acestora se află deja în mijlocul echipei. Giuseppe Guzardi l-a
însoțit pe Giovanni Catanzariti la reunirea lotului „textilist”,
fiind în temă cu toate mutările pe care echipa arădeană le va face
pe piața transferurilor.

Până una alta, Roland Nagy recunoaște că de această dată
semnalele sunt pozitive în direcția stabilizării financiare a
clubului. „Se simte deja o schimbare în bine la club,
cantonamentul din Italia fiind deja un semnal important că se
dorește performanță la UTA. Am văzut poze și filmări cu bazele de
antrenament de la Gabbice Mare și pot spune că am rămas foarte
plăcut impresionat. Dacă mai legăm și amicale cu câțiva adversari
cu nume, cu siguranță ne vom atinge scopul în Italia. E important
pentru noi că mai schimbăm locația pregătirii, că beneficiem de
condiții mai bune și parteneri de întrecere, alții decât cei
tradiționali, din zona noastră”
, a afirmat antrenorul
principal al „textiliștilor”, care a confirmat faptul că echipa
emblemă a orașului nu se poate gândi numai la promovarea în primul
eșalon.

Bazându-se pe sprijinul noilor acționari ai clubului, Nagy mai
crede și în revenirea la echipă a unor fotbaliști precum Diarra și
Voiculeț. „Ei s-au înțeles cu o echipă ce are probleme
cu licența în Liga 1, mai avem speranța că ei s-ar putea întoarce
la Arad. Diarra chiar are o clauză, pe care UTA ar putea-o activa,
însă nu știu dacă se va ajunge până acolo. Voiculeț a dovedit că
este un atacant foarte valoros, care a marcat goluri importante
pentru această echipă. Dar, chiar dacă va reveni la UTA, tot vom
mai încerca să transferăm cel puțin doi atacanți pentru a crea o și
mai mare concurență”
, a adăugat Nagy.

Sursa: Sport
Arad

06 Jul. 2011, 14:49 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă