Amicalul de ieri dintre Viitorul Axintele și Urban Titu a fost la un pas să se termine cu un anost 0-0. Însă la ultima fază al meciului, Andrei Sava a trimis un șut-centrare spre poarta adversă, iar nefericitul Marian Mihai, de abia intrat între buturile dâmbovițenilor de doar un minut, a scăpat mingea în plasă. Fluierul de final al centralului Gușiță, venit imediat după gol, l-a lăsat pe portarul advers cu lacrimi în ochi (foto mic).
Până atunci, meciul nu a dus lipsă de faze de poartă, dar cele două echipe au suferit dramatic în avanposturi, acolo unde atacanții au păcătuit prin ratări incredibile sau lipsă de idei la finalizare.
Răduță i-a dat emoții lui Sava senior
Prima repriză se putea termina foarte prost pentru echipa din Axintele din cauza ezitărilor lui Răduță, titularul dintre buturile ialomițene. Goalkeeperul Viitorului a bâlbâit mingea de câteva ori, oferindu-le celor de la Urban șansa de a marca.
Petculescu a ratat cea mai mare ocazie, atunci când a fost și el surprins de cadoul oferit în marginea careului de 6 metri și nu a fost în stare decât să trimită mingea paralel cu poarta Viitorului.
De partea cealaltă, Enciu a avut șansa golului în vârful bocancului, dar execuția sa a fost jenantă. Finalul a aparținut echipei din Titu, care a avut două mari șanse de a marca prin Tiberiu Calofir, care a nimerit transversala cu șut bine plasat de la semidistanță.
Au mutat Cernica la Axintele
Repriza secundă a adus un forcing al alb-verzilor, dar fără efect pe tabela de marcaj. Norocul elevilor antrenați de Cristi Sava l-a constituit gafa tânărului portar al Urbanului, altfel meciul s-ar fi terminat cu un dezamăgitor egal. Criza ofensivei a început să îi pună pe gânduri pe cei din stafful tehnic al Viitorului, în condițiile în care în această iarnă s-a transferat aproape o echipă întreagă.
Grosul l-a constituit divizia „Cernica”, care îi cuprinde pe Andrei Sava, Pavelescu, Croitoru, Tudose și Enciu, plus Alex Sava, ultimul aflat momentan în probe. Lor li s-a adăugat și directorul tehnic Cristi Sava, dar și alți doi jucători din Ilfov, juniorii Cristil și Alex Gheorghe, ambii de la Vulturul Păsărea (locul 1 în Liga a IV-a ilfoveană).
Următorul amical al celor de la Axintele va fi tot cu Urban Titu, dâmbovițenii urmând a-și lua revanșa sâmbătă de la ora 11, pe terenul de la Titu.
VIITORUL AXINTELE – URBAN TITU 1-0 (0-0) M. Mihai 90 – autogol
Viitorul: Răduță – S. Vasile, Chiva, B. Matei, A. Tudor (15 Alex Sava) – C. Dedu, Croitoru, Al. Gheorghe, Tudose – Fătu, Enciu. Au mai jucat Dănciulescu – Cioceanu, Oprișan, Pavelescu, Andrei Sava – Bogorodiță, Șelaru, Frangu, M. Luca – G. Dumitrescu, Al. Badea
Director tehnic Cristi Sava
Urban: M. Dumitrescu – Zidăroiu, M. Dan. Al. Lungu, Mirescu – Penescu, Ivașcu, T. Calofir, Neguț – Petculescu, M. Calofir. Au mai jucat: Ghețu, M. Mihai – Lică, Butoi, Stanciu, Dobre, Ciocotoiu, Alex Roman, Preda.
Antrenor Nicu Croitoru
A arbitrat la centru Stelian Gușiță
Articol și foto de Mihai ANDRIEȘ