La fel ca liderul UTA, și Farul a susținut în weekend, sâmbătă, după o primă săptămână de pregătire desfășurată în 2020, un meci amical cu echipa under 19 a clubului. Dacă arădenii au câștigat cu 7-0, chiar dacă în poarta puștilor s-a aflat titularul echipei mari, Florin Iacob, băieții pregătiți de Ianis Zicu s-au impus doar cu 4-0 în fața trupei de juniori constănțeni, la care a fost titular și Doumbia.
Pentru partida desfășurată pe stadionul „Gheorghe Hagi”, Ianis Zicu a împărțit în două lotul pe care îl are acum la dispoziție la Farul, pentru a utiliza formule diferite în cele două reprize. Alb-albaștrii au început meciul cu un „11” format din jucători care au evoluat mai puțin în prima parte a sezonului, cât și dintre cei noi sau cei aflați în probe.
Prima achiziție din această iarnă a Farului, atacantul Mădălin Martin, a marcat unicul gol al primei reprize, în minutul 37, cu un șut puternic din interiorul careului, a anunțat echipa constănțeană pe site-ul oficial.
În partea secundă, Zicu a folosit o echipă apropiată de cea folosită în partidele oficiale din acest campionat.
Fundașul golgheter Viorel Lică a mărit diferența de scor în minutul 65, când a trimis în plasă o minge centrată dintr-o lovitură de colț. Apoi, trei minute mai târziu, Baudouin Kanda a transformat o lovitură de pedeapsă acordată în urma unui henț. Scorul final a fost stabilit de Răzvan Greu, în minutul 85.
Farul, prima repriză: Udeanu – Nicola, Cană, I. Ursu, Panait – Mitrov, Cărăruș, Ardelean – Hordouan, Gherghiceanu, Martin
Farul, repriza a doua: Muțiu – Cană, V. Lică, Antoche, Carabela – D. Toma, Cruceru, Greu – Kanda, Halep (I. Stoica), Al. Stoica
Farul, echipa U19: Ionescu – Stroescu, Fodor, Carabaș, Ardelean – Vlad, Râpeanu, Doumbia – Rus, Ciolacu, C. Zamfir
Au mai jucat: Olah, Culcea, Ciurariu, Sever, Dragu, Munteanu, Bârligea, Raul, Ciuvică, Dinu, Bidașcă, Dămășaru
Antrenor: Ion Constantinescu
Foto: Farul Constanța