ACS Poli a obținut, sâmbătă dimineața, cea de-a doua victorie succesivă în cantonamentul din Antalya, 2-1 cu Oțelul Galați. Victoria a fost absolut meritată, scrie site-ul oficial al echipei bănățene, după un joc în care poliștii au dominat per total ostilitățile și au bifat mai multe ocazii de poartă.
Trupa lui Tibor Selymeș a fost cea care a deschis scorul încă din minutul 3 al meciului. Alexandru Tudorie a înscris cu o execuție superbă, din centrul careului mare, trimițând mingea imparabil în dreapta lui Pap. Jucătorii lui Dan Alexa nu au acuzat șocul și au început să creeze presiune la poarta oțelarilor. Cele mai mari șanse le-a avut Pedro Henrique, acesta punând în pericol buturile adverse de trei ori, însă cea mai mare oportunitate de gol a lui s-a consemnat în minutul 32, când a scăpat singur pe contraatac, a pătruns în careu, dar șutul său din opt metri lateral dreapta a fost deturnat în corner de portar.
Avantajul Oțelului s-a păstrat și la pauză, în ciuda dominării jocului de către elevii lui Dan Alexa. Egalarea a venit totuși în minutul 62 după o serie de cornere și lovituri libere. Poparadu a fost faultat în careu, iar Henrique a transformat cu siguranță de la punctul cu var. Golul victoriei a venit după o serie de schimbări în atac. Popovici și Chipirliu a adus prospețime și amândoi au colaborat la reușita de 2-1 din minutul 83. Popovici a avut o acțiune personală pe partea stângă, a pătruns în careu paralel cu linia de corner, a centrat în trei metri, de unde Chipirliu a deviat în plasă.
ACS Poli: Pap – Melinte (Belu 55), Scutaru, Cânu, Bălace – Trandu (Ov. Petre 76), Popescu (Keita 73) – Nikiema (Poparadu 46), Boldea (Lazăr 60), Bărbuț (Popovici 70) – Pedro (Chipirliu 70).
Oțelul Galați: Abraham – Grădinaru, A. Miron (St. Cucu 72), Mișelăricu, Murgoci – Brigido (C. Stoian 48), E. Dică, R. Tătar (Moglan 60), I. Popa – Cr. Cristea, Tudorie.
Ultimul adversar al lui ACS Poli în cantonamentul din Antalya va fi FC Taraz din Kazahstan.