Gloria Buzău, victorie în amicalul cu Poli Galați

05 Aug. 2010, 15:33 Pregătiri, amicale

Echipa din Crâng a susținut
miercuri un nou meci de verificare, de această dată pe teren
propriu. Adversara a fost Politehnica Galați pe care buzoienii au
învins-o cu scorul de 2-0 (1-0). Gazdele au marcat primul gol
grație unui penalty transformat de noua achiziție Ungureanu (’25).
Gloria și-a trecut în cont și alte ocazii, însă a mai fructificat
doar una. Acest lucru s-a întâmplat în repriza secundă, când Moise
(’67), adus și el în această vară, a finalizat cu un șut plasat,
din interiorul careului, un contraatac.

Tehnicianul Gloriei Buzău spune că
încă mai este de lucru și deocamdată nu a cristalizat un prim
unsprezece. Ciobanu a menționat faptul că își mai dorește câțiva
jucători printre care și un atacant.

Referitor la jocul cu Politehnica
Galați, antrenorul grupării din Crâng a declarat: ,,Se
pare că jucătorii încă resimt o doză de oboseală pentru că nu au
avut prospețime. Sper să și-o regăsească în zilele următoare, mai
ales că sâmbătă întâlnim o adversară de talia noastră

(n.r. – Juventus București) și trebuie să fim mult mai
convingători, atât în faza de apărare unde ieri au existat ceva
inexactități și, în mod special, în atac unde nu am avut claritate
în dezvoltarea multor acțiuni. Ne-am creat ocazii de gol, dar deși
am ajuns în fața porții ne-a lipsit inspirația. Un alt lucru care
m-a supărat la unii jucători a fost plasamentul”

Antrenorul formației buzoiene Mișu
Ciobanu a început partida cu urmatorul unsprezece: Budur – C.
Pușca, Marin, Scarlat, L. Ștefan, Cruceru, V. Stan, Lucan, Otvos,
Ungureanu, Smedescu. Pe parcurs au mai jucat: Sârbu, Coman, M.
Pușca, D. Prodan, Lupu, Mocanu, Berceanu, Ursu, Chimir, Moise.

Articol scris de Adi
SOARE

05 Aug. 2010, 15:33 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă