Gloria Buzău a bătut amical partizanii de la Merei

09 Sep. 2010, 17:27 Pregătiri, amicale

Formația lui Mișu Ciobanu a
susținut ieri un meci de verificare în compania Partizanului Merei.
Partida găzduită de stadionul din Crâng a fost câștigată de Gloria
Buzău cu scorul de 3-1 (3-0). Golurile gazdelor au fost marcate de
Zuluf, V. Stan și Vasilescu pentru „partizani” punctând
Popescu.

Tehnicianul grupării din Crâng a
declarat la finalul jocului că încă mai este mult de lucru pentru a
se ajunge la nivelul dorit. „Normal că orice
antrenament cu un adversar, indiferent cum se numește este unul în
care jocul îți arată la ce nivel ești. Consider că în primele 30 de
minute lucrurile au fost în regulă, jucătorii concretizând ce le-am
cerut prin golurile marcate și joc. Mai departe avem de muncă.
Chiar nu știu ce mă nemulțumește și nici ce mă mulțumește la
momentul acesta. Pot să spun că avem două luni de pregătire cu un
nucleu de jucători care pe parcurs a suferit modificări
incredibile, iar unii dintre ei, precum Călin, au cam ieșit din
circuit observându-se clar lipsa de formă”
, susține
Mișu Ciobanu.

Referitor la noii jucători testați
zilele acestea, antrenorul Gloriei Buzău a precizat că nu se ridică
la pretențiile ligii secunde.

Sâmbătă echipa din Crâng va juca în
deplasare cu satelitul lui Dinamo, într-un meci contând pentru
etapa a treia.

Articol scris de Adi
Soare

09 Sep. 2010, 17:27 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă