Falub e istorie la UTA, iar jucătorii trebuie să se obișnuiască din mers cu stilul noului antrenor. Înainte de toate, Stelian Gherman încearcă să-și dea seama la ce nivel fizic sunt „textiliștii”, dar dorește să le descopere și calitățile tehnice cu ocazia meciului amical programat miercuri seara împotriva divizionarei a patra, Șoimii Tauț.
Până una alta, Neagu et.comp. au transpirat serios la ședința de pregătire cu caracter fizic ce s-a întins pe durata a două ore. „Nu știu cum au resimțit jucătorii efortul, însă tot ce vă pot spune este că e doar 30% din ceea ce-mi propun de obicei. Sunt adeptul antrenamentelor tari și mă ghidez după principiul că fără pregătire fizică și calitate individuală, jucătorii nu asimilează bine partea tactică a pregătirii. Încep să-mi dau seama cam ce pot jucătorii UTA-ei, sper să mă edific și mai mult asupra lor după ce îi voi vedea la lucru în amicalul cu o echipă de județ”, a mărturisit „principalul” arădenilor.
Gherman va schimba și sistemul de joc pentru care a optat Adrian Falub în debutul sezonului. „Probabil, de acum înainte vom juca un 4-4-2 sau 4-4-1-1. Din păcate, avem destui jucători accidentați și trebuie să-mi fac tactica și în funcție de acest lucru”, mai recunoaște fostul tehnician al Unirii Alba Iulia.
Într-adevăr, la antrenamentul de marți au lipsit Mardare, Ola și Ardelean, iar Feussi, Popescu și Apostu au efectuat doar o parte a exercițiilor comandate de Stelian Gherman.
Chiar dacă UTA nu ar trebui să fie prea interesată de cele 3 puncte puse în joc în disputa de sâmbătă (ora 11) cu FC Olt, tehnicianul „alb-roșiilor” spune că va pregăti meciul în cel mai serios mod cu putință. „Poate că fiecare club își face calcule în vederea play-offului și play-outului, dar eu ca antrenor nu le-am spus și nu le voi spune vreodată jucătorilor să o lase mai moale și să piardă un meci”, mai spune Gherman.
Noul staff tehnic îl așteaptă ca pâinea caldă pe Marțian
Fiindcă nu și-a respectat angajamentul verbal și nu a mai ajuns la Arad luni, 24 martie, Adrian Marțian a fost lăsat în offside de Adrian Falub, care a optat pentru seriozitatea și liniștea de la Târgu Mureș în locul balivernelor fostului său coleg de școală. „Prietenul lui Mutu” a încercat să o joace tare, susținând că nimeni nu-i face program, însă în realitate s-a trezit cu o problemă neprevăzută pe cap.
După ce a fost refuzat de Alin Artimon, Marțian s-a oprit la Stelian Gherman, care i-a propus repede și un antrenor secund. Costică Olariu și-a început și el treaba la Arad, dar pe ochi frumoși. Fostul tehnician al Devei și Hunedoarei nu a semnat contractul cu „Bătrâna Doamnă” fiindcă pseudo-patronul nu a mai dat pe la Arad. El și-a anunțat revenirea în orașul nostru pentru ziua de miercuri, însă punctualitatea nu este unul dintre punctele forte ale dejeanului. Și, din informațiile noastre, Olariu intenționează să abandoneze „proiectul UTA” dacă nu-și va oficializa rapid relația cu „Bătrâna Doamnă”. Nici problema antrenorului cu portarii nu a fost rezolvată încă și ceva ne spune că ea va persista din moment ce se ocupă Cătălin Barbu.
Totodată, stafful tehnic ar mai avea și alte doleanțe, de genul vitaminelor sau susținătorilor de efort. Dar, Gherman ar mai vrea și doi fotbaliști liberi de contract, pentru care – bineînțeles – are nevoie de acordul lui Marțian. „Am în vederi doi jucători, un portar și un mijlocaș”, s-a limitat să spună Gherman. Cel mai probabil, mijlocașul răspunde la numele de Florin Hidișan, care a mai apărat în două rânduri tricoul UTA-ei. Până la finalul sezonului, tehnicul fotbalist ar dori 3000 de euro, bani pe care – însă – Adrian Marțian nu pare dispus să-i dea.
Sursa: Sport Arad