În lipsa meciului oficial de la finalul acestei săptămâni, deoarece jocul cu Concordia Chiajna, din etapa a 11-a a Ligii 2, a fost amânat pentru că arădenii au în această perioadă doi jucători convocați la naționala Under 21, UTA și-a programat astăzi un meci amical în Ungaria, cu echipa de ligă secundă Elore Bekescsaba. Testul s-a încheiat după 45 de minute, la scorul de 0-0, după ceva tensiuni. În locul reprizei secunde, Laszlo Balint a condus un antrenament.
Meciul de la Bekescsaba, început la ora 15:00 (ora României), în incinta academiei clubului maghiar, s-a încheiat după doar o repriză de 45 de minute și fără gol marcat. Potrivit Sport Arad, confruntarea a fost destul de echilibrată, cu puține ocazii de gol. Valentin Buhăcianu a avut un șut bun de la marginea careului înainte de a fi eliminat de pe teren, în timp ce Florin Iacob a intervenit salvator în fața lui Farago, scăpat singur spre poarta arădenilor.
Repriza a doua a amicalului, înlocuită cu un antrenament
Repriza secundă nu a mai început, deoarece arbitrul nu a fost de acord cu reprimirea pe teren a lui Buhăcianu, eliminat în minutul 30, astfel că, în semn de protest, arădenii au ieșit de pe teren și au refuzat să mai joace. Utiștii reclasaseră și o intrare dură asupra lui Moise, care n-a mai putut reintra în joc după acel fault, dar și faptul că adversarul care l-a faultat pe Buhăcianu, la faza în care s-a creat meleul și a dus la eliminarea atacantului, a primit doar cartonaș galben din partea arbitrului.
În schimb, Laszlo Balint a decis ca în locul celor 45 de minute de meci să conducă un mini-antrenament.
„A fost decizia mea să renunț la repriza secundă. Am venit aici să fac un antrenament complet, nu să joace 10-15 minute jucătorii de bază. Vali Buhăcianu a fost eliminat pentru că ar fi scuipat la un meleu, ceea ce sub nicio formă nu e adevărat. Acest lucru, plus faptul că Moise a ieșit accidentat după o intrare tare, a adus nervozitate în rândurile noastre, așa că, pentru a evita orice alte probleme, am preferat să optăm pentru un antrenament”, și-a explicat, citat de uta-arad.ro, decizia antrenorul Laszlo Balint.
UTA, în cele 45 de minute cu Elore Bekescsaba: Fl. Iacob – Andr. Rus, Fl. Ilie, Șeroni, Tomozei – Oroian, R. Moise, Lorenzi, Oct. Ursu – Cip. Rus, Buhăcianu (Vulturar 30′); Pe bancă au rămas: Bolboașă – Melinte, Salka, Deta, Hrezdac și Gavrilă.
Foto și video: UTA Arad