Gaz Metan, din nou la muncă

Lotul divizionarei secunde Gaz Metan CFR Craiova s-a reunit
astăzi pentru startul pregătirilor de iarnă. La prima întâlnire pe
2011, antrenorul Jerry Gane a avut la dispoziție 18 jucători,
dintre care un singur nume nou, portarul Alexandru Iordan de la FC
Caracal, care a semnat pe un an și jumătate. În această după-amiază
este așteptat să ajungă în Bănie și celălalt jucător transferat în
această iarnă, Florin Pârvu, fost fotbalist al Universității,
Petrolului sau al lui Dinamo. De asemenea, sub comanda lui Gane se
vor pregăti în această iarnă și patru juniori: Alexandru Duca,
Cătălin Duicu, Mădălin Poenaru și Gabriel Vărdaru.

„Începe o perioadă foarte grea pentru noi. Trebuie
să ne pregătim bine, pentru că ne așteaptă un retur foarte greu.
Deocamdată ne-am înțeles cu doi jucători, Pârvu și Iordan și mai
suntem în discuții și cu alți fotbaliști. Unul dintre ei, pe cre mi
l-aș dori foarte mult, este Sorin Bușu. El deocamdată e la
dispoziția Universității Craiova, vom vedea în perioada următoare
dacă revine la noi sau nu”
, a declarat Gane.

Acesta a prezentat și programul de pregătire din aceatsă iarnă:
„Vom sta 10-12 zile la Craiova, după care avem două
variante. Una dintre ele ar fi Antalya, dar încă nu știm dacă vom
putea merge în Turcia. Dacă nu, ne vom pregăti undeva în țară,
chiar dacă nu ar fi prea ușor, mai ales în ceea ce privește
meciurile amicale”
.

Lotul prezent la
reunire:

Neagoe, Iordan, Gălan – portari
Firoiu, Roșianu, Irimescu, Nicola, Crușoveanu –
fundași
Vigariu, Rioșanu, Pătrană, Niță, Mitroi, Neacșa, Oprea –
mijlocași
Trifu, Nakamura, Boroiban – atacanți

Articol scris de Adrian
Iosub

Foto: Florin
Ceaușu

Pe aceeași temă