Divizionara secundă Gaz Metan CFR Craiova va susține astăzi, de
la ora 17.00, pe terenul de la „Termo” (Severin), un joc amical în
compania celor de la Minerul Mătăsari (locul 2 în C4). Tricourile
găzarilor nu vor fi însă îmbrăcate de Cosmin Crușoveanu și colegii
săi, ci de mai mulți tineri care vor încerca să-l convingă pe
antrenorul Jerry Gane că merită să fie cooptați la echipă. În probe
se vor afla și trei jucători brazilieni, Rafael Rezendez de Souza
(mijlocaș stânga, 25 de ani), Fernando Bo Huchmacher (mijlocaș
dreapta, 26 de ani) și Samson Marijani
(atacant, 25 de ani), care au ajuns încă de duminică seară la
Severin.
„Toți trei sunt jucători cu calități, însă cred că sunt
puțin în urmă cu condiția fizică, pentru că au fost în probe în
Suedia și în perioada petrecută acolo nu au prea lucrat la acest
capitol. Rafael și Fernando vin din liga secundă din Brazilia, iar
Marijani a evoluat în SUA, și mi-au fost recomandați de asociatul
meu din New Jersey. Când avea 21 de ani, Fernando era foarte bine
văzut în Brazilia, a filmat și un clip cu Ronaldinho pentru o
celebră firmă de echipament sportiv. Jerry Gane îi va vedea la
lucru și, dacă va considera că merită, vor rămâne la echipă. Eu
cred că însă că îi vor fi de ajutor”, a spus
impresarul craiovean Lucian Mincu, pentru GdS.
„Rafael și Fernando au fost în probe și la UTA Arad,
dar acolo au fost niște probleme și ne-a fost teamă, așa că i-am
adus la Gaz Metan CFR, un club serios și cu pretenții. Nu avem
nevoie de probleme, pentru că și așa România nu este văzută bine la
UEFA din cauza numeroaselor litigii de la TAS”, a
completat Lucian Mincu.
„Numai dacă sunt cu adevărat buni
vor rămâne”
Oficialii grupării Gaz Metan CFR au spus de multe ori și răspicat
că lotul va fi îmbunătățit, pentru că se va încerca promovarea în
Liga I în sezonul viitor, dar au punctat faptul că selecția va fi
foarte aspră. „Cu siguranță că în etapele rămase de
disputat se vor cerne valorile la echipă și că vom încerca să
aducem jucători care pot să ne ajute să promovăm”,
afirma nu demult președintele executiv al găzarilor, Gheorghe
Frățică.
Organizatorul de competiții al clubului, Viorel Neațu, le atrage
însă atenția jucătorilor extracomunitari, spunându-le că vor rămâne
la Gaz Metan CFR doar dacă sunt într-adevăr fotbaliști.
„Avem deja doi extracomunitari sub contract, pe
sârbul Milan Mitic și pe japonezul Yuki Nakamura. În teren au voie
doar doi, iar în lotul de 18 mai poate sta un singur jucător
extracomunitar, așa că trebuie să fim atenți. Ca să rămână la
echipă, cei care vin în probe trebuie să fie mai buni decât ce
avem, altfel nu îi vom legitima. Antrenorii sunt cei care vor trage
concluziile, dar cei care dau banii la echipă vor decide
totul”, a punctat Viorel Neațu.
Sursa: Gazeta de Sud