Galop de sănătate pentru ACS Poli în al doilea test din Antalya

Mihai Andries 13 Feb. 2015, 18:53 Pregătiri, amicale
Galop de sănătate** pentru ACS Poli în al doilea test din Antalya

Formația pregătită de Dan Alexa a obținut primul succes din stagiul turcesc. ACS Poli a învins-o cu 3-0 (2-0) pe Vereya Stara Zagora, o grupare din liga secundă bulgară. Timișorenii vor mai disputa două teste în Antalya, următorul e mâine dimineață cu Oțelul Galați.

După ce a cedat cu FK Sarajevo miercuri (scor 0-1), liderul Ligii a II-a nu a avut probleme cu formația care se bate la retrogradare în eșalonul secund al vecinilor de la sud. Dan Alexa a comandat special un meci mai ușor în Turcia pentru a vedea la lucru și jucători care nu prind în mod obșinuit echipa. „Chirurgul” a început cu tinerii Motreanu, Bocșan și Dragomir printre titulari și a odihnit câțiva componenți, precum Trandu, Pedro Henrique sau Boldea, ultimul și-a revenit după durerile acuzate la coapsă în amicalul cu Sarajevo.

Scorul a fost deschis în prima repriză de Ovidiu Petre, care a marcat cu capul din centrarea lui Nanu. Jucătorul de picior stâng insistase la un balon după ce a fost blocat în duel unu la unu cu portarul. La pauză scorul era 2-0 după ce Florin Nanu nu l-a mai iertat pe goalkeeperul bulgarilor în minutul 43. În minutul 63 Alexa a schimbat mai mult de jumătate din echipă iar peste doar trei minute, unul dintre noii intrați, Alex Popovici, a stabilit scorul final. 3-0 după ce atacantul bănățean l-a driblat și pe portar.

Mâine, de la ora 11, ACS Poli întâlnește Oțelul în cel de-al treilea amical din Antalya. Ultimul test al stagiului centralizat e programat marți, cu gruparea FC Taraz, din Kazahstan.

ACS Poli Timișoara: Smaranda – Motreanu, Bocșan, Cânu (33 Cr. Melinte), G. Neagu – Ov. Petre, Vl. Dragomir – Keita, Doman (46 Al. Lazăr), Nanu – Rody. Din minutul 62 au mai intrat: Belu, Scutaru, Ov. Popescu, Nikiema, Poparadu, Al. Popovici și Chipirliu. Antrenor: Dan Alexa.

Sursa: Sport 9
Foto: ACS Poli / Facebook

 

Mihai Andries 13 Feb. 2015, 18:53 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă