Rapid CFR Suceava a învins ieri, cu scorul de 2-1, la Piatra Neamț, formația de Liga a III-a Ceahlăul II. „Ceferiștii” au deschis scorul în minutul 15 prin nou venitul Găldean, care a transformat cu siguranță un penalti obținut de I. Plămadă. Tinerii fotbaliști nemțeni au restabilit egalitatea în debutul părții secunde, însă sucevenii au marcat golul victoriei în minutul 80, tot cu ajutorul unui penalti transformat de Găldean, scos de același I. Plămadă.
Antrenorul principal al grupării sucevene, Ovidiu Murariu, a declarat: „Nu pot spune că jocul echipei m-a mulțumit întru totul. S-a resimțit faptul că n-am putut să facem în acest an antrenamente tehnico-tactice pe un teren uscat, cum a fost cel de la Piatra Neamț. Am remarcat din nou jocul bun al lui Găldean, combativitatea lui I. Plămadă și inspirația lui Preda, care a parat o lovitură de la 11 metri”.
Rapid a evoluat în alcătuirea Preda – Doboș, Fl. Plămadă, Morariu, Semeghin – Chiriac, Velescu, Găldean, Petrescu – Negru, I. Plămadă. Pe parcursul meciului au mai intrat Bălan, Arotăriței, Spătar, Sumanariu și Homneac.
Fiind accidentați, jucătorii Zăvoi, Caragea și Chișu nu au făcut deplasarea la Piatra Neamț pentru acest meci.
Mâine, în ultimul joc de pregătire din intersezon, alb-vișiniii vor evolua în compania formației Petrotub Roman, partida urmând să fie găzduită tot de terenul sintetic din Piatra Neamț.
Pe 9 martie, în prima etapă a returului Ligii a II-a, Rapid va juca în deplasare cu Delta Tulcea.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU