Gabriel Giurgiu și Octavian Abrudan au pus punct carierei de fotbalist după amicalul „U” Cluj – PAOK. Mesajul clubului pentru cei doi jucători

Marius ANGHEL 13 Jul. 2019, 12:11 Pregătiri, amicale

Universitatea Cluj nu se va mai baza în noul sezon al Ligii 2 pe doi dintre cei mai experimentați jucători pe care i-a avut în lot încă de când a luat-o de la zero, din Liga a 4-a. În amicalul în care a sărbătorit centenarul clubului, cu PAOK, pierdut cu 0-5, pentru clujeni au evoluat și Gabriel Giurgiu (36 de ani) și Octavian Abrudan (35 de ani). Jocul cu campioana Greciei a fost ultimul din cariera de fotbaliști a mijlocașului, respectiv fundașului „Șepcilor roșii”.

„Am avut discuții cu Octavian Abrudan și Gabriel Giurgiu, le-am propus să fie alături de noi în acest proiect. Ei vor da un răspuns în următoarele zile. Ne-am dori să își facă retragerea la meciul cu PAOK. Să nu uităm că Abrudan, Giurgiu, Goga, Florescu, Cordoș au venit la „U” în niște momente grele. Ei sunt jucători care au făcut istorie și au jucat cu sufletul pentru club”, spunea antrenorul Cristian Dulca despre cei doi jucători, înaintea amicalului cu PAOK.

În repriza secundă a jocului cu echipa din Salonic, Giurgiu și Abrudan au intrat pe teren și au fost aplaudați de cei circa 8.000 de spectatori prezenți în tribunele Cluj Arena.

„Au jucat pentru „U” de când au făcut primii pași în fotbal și, atunci când a fost mai mare nevoie, au răspuns chemării Universității. Au câștigat trofee cu Steaua București, Oțelul Galați sau Rubin Kazan, dar acasă a fost, întotdeauna, Universitatea.
Tavi Abrudan și Gabi Giurgiu intră pe teren, pentru „U”, pentru ultimă dată, în aplauzele noastre.
Mulțumim, Tavi! Mulțumim, Gabi!
Numai „U”!”
, a scris „U” Cluj pe pagina sa de Facebook.

Gabriel Nicu Giurgiu a jucat în cariera sa pentru „U” Cluj, Oțelul Galați, Rubin Kazan (Rusia), Maccabi Netanya (Israel) și Concordia Chiajna. Pentru naționala României a avut două prezențe. A câștigat titlul de campion și Supercupa României cu Oțelul, în 2011.

Octavian Abrudan a jucat în cariera sa pentru „U” Cluj, Gloria Bistrița, FC Brașov, FCSB, Rapid, Milsami Orhei (Moldova) și Gaz Metan Mediaș. Cele mai importante realizări au fost câștigarea Cupei României cu FCSB, în 2011, și campionatul Moldovei cu Milsami, în 2015.

În sezonul recent încheiat al Ligii 2, Gabriel Giurgiu a evoluat în 30 de meciuri pentru „U” Cluj și a înscris două goluri, iar Octavian Abrudan a fost utilizat tot în 30 de meciuri, în care a înscris un gol.

Foto: FC Universitatea Cluj

Marius ANGHEL 13 Jul. 2019, 12:11 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă